Ana Maria SANDU
Fata din casa vagon
Prefata de Mircea Cartarescu
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“, Iasi, 2006, 224 p.
Nu ne intilnim in fiecare zi cu carti care sa ne obsedeze ceva vreme dupa ce le-am inchis, insidioase ca o otrava. Efectul lor hipnotic nu se explica prin aceea ca dintre paginile lor ar iesi, ca din jobenul unui magician, figuri iluzorii, obiecte socante, ci prin atmosfera densa, coplesitoare pe care o genereaza. O asemenea atmosfera da relief si adincime dramelor simple din romanul Anei Maria Sandu, Fata din casa vagon. Roman al unor fine intuitii psihologice luminind, intr-o succesiune de flash-back-uri, cotloanele de umbra ori de bezna ale sufletului uman. Personaje feminine din trei generatii reflecteaza, umile si resemnate, la viata lor obscura, pe care o traiesc somnambulic, fara tel, intr-un colt de provincie, la marginea unui orasel oarecare. Sint eroine de roman rus – existente de prisos –, apasate de sentimentul esecului. Casa vagon e „subterana“ lor, e metafora zilelor ce se scurg egal, mereu aceleasi, mereu cenusii, si a destinelor care se repeta identic de la o generatie la alta. Arhitectura biografiilor rimeaza asadar cu arhitectura nespectaculoasa a casei vagon. De o singura himera se agata personajele: aceea ca intr-o zi s-ar putea muta in alta parte, intr-o casa cu aer mai putin imbicsit; disperarea lor seamana cu disperarea celor trei surori din piesa lui Cehov, al caror unic vis, nerealizat, este sa plece pentru totdeauna la Moscova.
Din atmosfera sufocanta, nevrozanta a casei vagon se nasc monstri, tisnesc imagini de cosmar sau, dimpotriva, fantasme compensatorii. Personajele plutesc indistinct intre vis si realitate, se zbat sa se elibereze de o trauma: descoperirea intempestiva a unei tradari, moartea tatalui, boala psihica a cuiva din familie, violenta etc. – toate acestea anali
