Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creste numarul beneficiarilor ajutorului de incalzire

Publicat in Ziua Constanta, joi 21 decembrie 2006 ·

# Cetatenii ar trebui sa fie sensibilizati mai mult in ceea ce priveste egalitatea de gen Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Constanta si-a prezentat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, raportul de activitate pe anul care se apropie de sfarsit. La acesta s-au adaugat si principalele reglementari care vor intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie.Daniela Dragomir, directorul executiv al DMSSF Constanta, si directorul adjunct, Ana Dancea, au prezentat principalele realizari ale institutiei. In ceea ce priveste activitatea Compartimentului de dialog social, legislatie, salarizare, conflicte si contracte de munca mentionam respingerea mai multor sesizari. Departamentul a gestionat doar patru conflicte de interese. Din acestea, doua au fost stinse, iar celelalte doua se afla in derulare. In acest an, la nivelul judetului au fost aproximativ 5 600 de absolventi care au urmat cursuri autorizate de formare profesionala. Conform declaratiilor Danielei Dragomir, un domeniu in care cetatenii ar trebui sa fie sensibilizati mai mult este egalitatea de gen. Comisia privind Egalitatea de Sanse intre Barbati si Femei a stabilit, luna trecuta, planul referitor la anul european dedicat egalitatii de gen. Noutatile legislative constau in modificarea "ordonantei referitoare la lemne", asa cum este numita OUG numarul 5 din anul 2003. Pentru ca au fost semnalate inechitati si discriminare in mediu rural, de ajutorul de incalzire vor beneficia si alte categorii decat cele stabilite in conditiile legii numarul 416 din 2001. Acest lucru se poate realiza prin declaratia pe proprie raspundere care se va depune la primarie. Pentru a veni in sprijinul familiei in vederea cresterii copilului, de la data de 1 ianuarie indemnizatia pentru cresterea copilului va fi de 600 lei, iar cuantumului stimulentului va fi de 100 de lei. Alocatia de stat si indemnizatia pentru

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 34 minute
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Prețul aurului a ajuns vineri la un nou nivel record. Leul s-a depreciat față de euro și dolar

HotNews acum o ora
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 2,3241 lei (0,63%), ajungând la o cotaţie de 373,3536 lei, de la 371,0295 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, relatează Agerpres. Moneda naţională s-a dep

Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că restricţiile sunt în vigoare pentru porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia, afectând astfel activităţile comerciale şi transporturile maritime din zonă. Deciz

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum o ora
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Marcel CIOLACU despre Nicolae CIUCĂ, ca un posibil viitor premier: Dânsul n-o să câștige

Gandul acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, după vizita de vineri de la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres din Oradea, pe cine va numi prim-ministru, în eventualitatea în care acesta va câștiga primul său mandat de președinte al României. C

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 2 ore
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 3 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Moscova susţine că UE „şi-a pierdut minţile” cu privire la ajutorul militar suplimentar acordat Kievului

Adevarul acum 46 minute
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că Uniunea Europeană „şi-a pierdut minţile” şi se îndreaptă spre ruină prin alocarea de fonduri suplimentare pentru ajutorul militar destinat Ucrainei.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°