,Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!" Admiraţia lui Trahanache pentru abilităţile de plastograf ale lui Caţavencu va intra curînd în eclipsă, atunci cînd, îl va prinde, cum zice el, ,cu altă plastografie". Nu stăruim asupra lui ,altă", cîtă vreme ştim că scrisoarea lui Tipătescu era autentică şi nu plăsmuită. Curios e în schimb următorul fapt: cînd mai tîrziu (actul III, scena IV) Trahanache îi arată prefectului poliţa falsificată (,Girurile astea două cu care onorabilul d. Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate"), Tipătescu o ia degrabă în mînă, o examinează pe ambele feţe şi exclamă: ,Suntem scăpaţi!" Cît de grosieră trebuie să fi fost imitarea celor două semnături pentru ca o privire atît de sumară să-i ofere prefectului certitudinea unui fals? Şi atunci, cum s-au putut concilia, în cugetul lui Trahanache, cele două ipostaze ale plastografului: de o îndemînare extremă în plăsmuirea scrisorii de amor şi de o totală stîngăcie în falsificarea poliţei? E o întrebare căreia nu izbutesc să-i aflu răspuns. Şi sper să nu intervină, cu obstinaţia tradiţională, partizanii ideii că Trahanache ,ştie", cu alte cuvinte că natura veritabilă a relaţiei dintre Zoe şi Tipătescu n-ar reprezenta pentru el o taină. întrucît, dacă aşa ar sta lucrurile, ,venerabilul" nu i-ar mai depăna cu nici un chip lui Dandanache (n-ar avea nici un interes să o facă) istoria epistolei presupus falsificate: ,un caraghios, un mişel ş...ţ s-apucă şi face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică, prefectul... cătră Zoiţica, nevastă-mea, şi-i imitează slova băiatului,... ştii, să juri, nu altceva...". Formula pe care am subliniat-o fusese rostită aidoma în convorbirea cu prefectul din cuprinsul actului I. Convingerea lui Trahanache privind ,autenticitatea falsului", dacă mă pot exprima astfel, rămîne deci nezdruncina