Minciuna e mai puternica decit adevarul - iata concluzia acestui roman ce radiografiaza presa zisa "de senzatie Mare scriitor umoristic, britanicul Evelyn Waugh (1903 - 1966) a publicat in 1938 romanul intitulat Scoop. El apare acum in romaneste sub titlul (bine ales) Bomba zilei (traducere de Viorica Boitor, prefata de Alexandru Matei, editura Leda, grupul editorial Corint). Romanul este o satira necrutatoare a moravurilor presei, satira de o actualitate intacta. Un obscur corespondent local al cotidianului londonez The Daily Beast (adica Bestia zilei) este trimis din greseala, datorita unei confuzii de nume, drept corespondent de razboi in Ismailia (in spatele acestui cuvint inventat se afla Abisinia, tara africana unde Waugh insusi ajunsese, ca ziarist, cu trei ani inaintea publicarii romanului). Ismailia este sub o dictatura familiala, gen Romania sub Ceausescu. Se dezlantuie un razboi civil, apar doua tabere, amindoua "patriotice", una se reclama de la nazism, cealalta de la comunism (avem astfel, condensata, o buna parte a istoriei secolului XX). Fireste, cele doua tabere au consulate diferite la Londra, insa consulii respectivi n-au calcat niciodata in Ismailia (pagini, aici, de un umor irezistibil). William Boot, eroul romanului, trece prin fel de fel de peripetii, trebuie sa-si infrunte rivalii (Daily Beast e in mare concurenta cu Daily Brute - Bruta zilei...), ajunge, din gafa in gafa si din neintelegere in neintelegere, sa transmita stiri "senzationale". Extraordinar e modul in care Evelyn Waugh arata cum stirile inventate - dupa "modelul" Caracudi al lui Caragiale - ajung sa influenteze si chiar sa transforme realitatea. Minciuna e mai puternica decit adevarul - iata concluzia acestui roman ce radiografiaza presa zisa "de senzatie"; inutil a mai sublinia ca, astazi, sintem in si mai mare masura agresati de obsesia mass-mediei pentru "rating". Ce putem opu