Mesajul a fost trimis. Multumesc!

<i>Spiritul</i> sărbătorilor de iarnă

Publicat in Dilema Veche, vineri 22 decembrie 2006 ·

Anul acesta am hotărît, ca şi anul trecut, că nu voi "face" brad. Nu e o formă de protest faţă de "spiritul sărbătorilor" de care ar trebui să ne lăsăm cu toţii cuprinşi, nici o formă de răzvrătire faţă de tradiţii. Pur şi simplu mi se pare că aş fi ipocrită, dacă aş da aproximativ 1 milion de lei pe un brad, plus podoabe, identice cu cele din pomul vecinilor (bani pe care i-aş putea folosi în alte scopuri) şi mi-aş împopoţona casa cu el pentru doar două săptămîni. Poate că în seara de Ajun l-aş privi cu un soi de admiraţie de sorginte mic-burgheză, poate că aş îngîna de complezenţă şi cam fals "O brad frumos!", însă după trei zile, ar face deja parte din decor, după alte şapte, ar începe să se scuture şi aş fi nevoită să mătur de trei ori pe zile, iar după încă zece, ar îngroşa rîndurile de brazi despuiaţi şi uscaţi de la ghenă, pe care nu-i ridică nimeni pînă pe 20 ianuarie, deoarece chiar şi gunoierii îs prea mahmuri şi îmbuibaţi pentru a munci, şi aş trece zilnic indiferentă pe lîngă el, fără vreun regret de genul "ăsta a fost bradul meu!".

De ceva ani încoace mi se pare că, mai ales în Bucureşti, sărbătorile de iarnă, preasfinte, preavesele, multaşteptate şi cum or mai fi ele, au cam luat-o razna... Nu-ştiu-cine presupune că sîntem mai buni, mai generoşi, mai blînzi, aşadar putem să înghiţim absolut orice: de la caltaboşi la colinde în exces, de la filme proaste la TV, aceleaşi din anii trecuţi, la reclame cu moşi sub toate formele şi înfăţişările imaginate vreodată de copywriteri, de la alcool în cantităţi nepermise la blocaje de trafic, de la artificii la starea de asediu imprimată în oraş de către pocnitorile care tot se vînd, pe sub mînă. Sînt convinsă că astfel de lucruri se întîmplă în majoritatea capitalelor europene, însă parcă niciodată, în timpul anului, oraşul numit Bucureşti nu are acest aer sufocant de bazar unde-se-vinde-orice, ca în pre

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 7 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 57 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°