Românii îi spun ţest, de la latinescul testu, despre care povesteşte şi Caton în "De Agricultura". Peste Dunăre, bulgarii îi spun mai ales podnica. Aceşti termeni desemnează un cuptor mobil de pîine pe care îl întîlnim în toată aria balcanică, dar şi în Europa centrală, în Italia, în Elveţia şi Germania. Acest cuptor este alcătuit din două părţi mobile: un platou (vatră) şi un capac bombat (clopot). În mod interesant, termenii românesc şi bulgar desemnează fiecare întregul cuptor prin una sau cealaltă dintre aceste două părţi ale sale: în română, ţest desemnează întregul şi partea superioară (clopotul), în slavă, podnica desemnează întregul şi partea inferioară (vatra). Pornind de aici, două etnoloage, una belgiană, cunoscătoare a României (Marianne Mesnil) şi una franceză, de origine bulgară (Assia Popova), au scris o frumoasă poveste de dragoste transdanubiană.

Mai întîi, simpla constatare a inversării terminologice de o parte şi de alta a Dunării le-a adus aminte, inevitabil, de o cunoscută sentinţă a lui Lévi-Strauss referitoare la relaţiile de vecinătate: podeaua unora - constată acesta - este şi plafonul celorlalţi! Podnica, pod, podea...

Dar lucrurile sînt mai complicate, căci acest banal obiect domestic închide în el, ca atîtea alte obiecte banale, o întreagă cosmogonie. Aceasta începe printr-o opoziţie sexuală la care se referă cît se poate de explicit povestiri şi ghicitori: Mama ridică poalele / şi tata-i bagă molele ("Mălaiul în ţest"), găsim la români. Repertoriul bulgar este mai bogat: Unchiul o apasă pe mătuşa, / între ei geme ceva ("Cuptorul mobil cu pîine"); Bunica desface picioarele, / bunicul se ridică ("Cuptorul mobil"); Arăboaica desface picioarele, /Arabului îi place ("Cuptorul mobil"); O bagi albă, / o scoţi roşie ("Pîinea"); O pui udă, / o scoţi uscată ("Pîinea"); Deasupra e lumină, / dedesubt e cer întunecat, / la mijloc e un