Pe fereastra biroului său de la Cotroceni, bărbatul privi absent, cu ochi apoşi, aleile parcului de sub geamul său. Era iarnă. Era frig. Era aproape de 11 a.m., ora locală. Era 8 decembrie 2013. Acest coşmar trebuie să aibă un sfîrşit - îşi spuse bărbatul, mîngîindu-şi bărbia. Şi firul gîndului se depănă mai departe: acuâ ori niciodată, eu pe ei sau ei pe mine, ce mama dr...
Domnuâ preşedinte, mai vreţi o cafeluţă? - se auzi atunci, calmant, din camera alăturată, un glas cristalin de femeie (fosta laureată a festivalului naţional "Cîntarea României" secţiunea folclor contemporan ediţia 1987, dna Crizantema, una dintre secretare). Voi pune capăt incertitudinilor - repetă preşedintele în gînd şi rememoră discuţia pe care o avusese, dis-de-dimineaţă, cu şeful diplomaţiei. Regret că trebuie să-ţi spun - îi strigase preşedintele -, dar nu pricepi nimic! Îmi asum decizia! În faţa veştii, legenda vie Helmuth Duckadam - de ceva timp ministru de Externe, din partea PNG-ului - îşi făcuse cruce şi părăsise biroul.
Adevărul e că primul bărbat în stat era în faţa unei decizii cruciale. După criza din 2009, lucrurile în ţară merseseră tot mai prost. Pe-atunci, preşedintele era om de televiziune. Afirmat ca un justiţiar pe placul maselor largi, populare, capabil să abordeze fără reticenţe orice subiecte, el sesizase deprecierea continuă a climatului social. În urma cumpenei prin care fostul şef de stat Băsescu trecuse cam pe-atunci, Partidul Democrat ajusese în pragul dezagregării; la fel şi liberalii, cu cele trei aripi foarte simpatice ale lor. PSD-ul înota prin manşeta de eroare a sondajelor. UDMR-ul se spărsese în patru partiduleţe, în esenţă foarte echilibrate: două radicale, două moderate. Pe acest fundal turbulent - ştim deja -, Alianţa Pîine şi Magiun PRM-PNG (un nume copilăresc, dar cu lipici la mase) cîştigase lejer alegerile din 2012. Campania electo
