Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Randamentele băncilor listate la bursă vor atrage investitorii şi în 2007

Publicat in Adevarul, vineri 22 decembrie 2006 ·

BRD şi Banca Transilvania au potenţial de creştere peste media sistemului bancar românesc Titlurile Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD) şi ale Băncii Transilvania (TLV) vor fi şi în anii următori printre preferatele investitorilor de la bursă. Băncile româneşti vor fi puternic concurate de băncile comunitare pe segmentul corporate. "Titlurile BRD şi TLV nu vor lipsi nici în anii următori dintr-un portofoliu rezonabil de acţiuni. Atât marii investitori, cât şi cei mici vor trebui să facă însă mai multe comparaţii cu bănci europene, pentru că reperele se vor extinde treptat şi posibilităţile de investiţii vor începe să se multiplice", a declarat, pentru Adevărul, Valentin Vrânceanu, manager de portofoliu la EFG Eurobank Mutual Funds Management România. Potrivit analiştilor, acţiunile BRD şi TLV sunt supraevaluate, comparativ cu cea mai mare parte a băncilor din Europa Centrală şi de Est. Aceasta se datorează, în primul rând, potenţialului de creştere al celor două bănci, care se situează peste media sistemului bancar românesc. În plus, pentru anii următori se estimează o rată de creştere a activelor bancare din România de circa 20-25% pe an. Ţara noastră va trebui să recupereze decalajele faţă de membrii UE în ceea ce priveşte ponderea activelor bancare în produsul intern brut (PIB). În prezent, acest raport este în jur de 50%, în timp ce în Polonia şi Ungaria, activele bancare reprezintă circa 70-80% din PIB, iar în Europa de Vest, peste 100%. Profiturile instituţiilor bancare vor continua să crească Dar sistemul bancar românesc va trebui să facă faţă şi unor provocări de la 1 ianuarie 2007. Aceasta întrucât băncile din Uniunea Europeană vor putea să intre pe piaţa românească fără a mai solicita autorizarea din partea BNR. Acestea vor fi concurenţi redutabili pe segmentul corporate, unde au o experienţă vastă. "Pe termen lung, profiturile băncilor vor creşte,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°