Comisia Europeana incearca sa faca viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, din 2009, cat mai… "europene", dupa cum informeaza site-ul euobserver.com. Astfel, Comisia a propus in acest sens o serie de masuri menite sa usureze situatia expatilor care vor sa participe la vot, pentru ca acestia sa-si poata exercita calitatea de cetateni europeni. Aceste masuri vin in contextul in care, conform unui raport al Comisiei, expatii din statele membre ale Uniunii Europene manifesta un interes crescand in alegerea reprezentantilor in cadrul Parlamentului European, numarul de votanti fiind de 5,9% in 1999, 9% in 2004, si, estimativ, 11,94% pentru 2009. Aceste date vin in situatia in care participarea generala la alegerile europene se afla in scadere sustinuta, atingand un nou punct critic, de 45,6%, pe anul 2004.
Bruxelles-ul vizeaza eliminarea birocratiei excesive
Pentru a impulsiona si mai mult participarea la vot a expatilor, Comisia Europeana a propus excluderea procedurilor birocratice exagerate, cum ar fi verificarile prea amanuntite inainte de alegeri, pentru a se asigura de faptul ca expatii nu voteaza de doua ori, atat in tara de resedinta, cat si in cea de origine. In legatura cu acest aspect, un oficial al Comisiei a declarat: "Nu cred ca problema aici este votarea dubla. Adevarata problema este de a aduce oamenii la vot". La propunerea Bruxelles-ului, care va trebui aprobata de statele membre pana la alegerile din 2009, ar trebui sa fie de ajuns ca expatii sa semneze numai o declaratie formala conform careia vor vota o singura data. Verificari vor fi intreprinse numai dupa incheierea alegerilor, pentru detectarea eventualelor "fraude", mai ales in acele zone ale Europei cu un numar ridicat de expati, cum ar fi Spania, unde s-au pensionat un numar mare de europeni nordici.
Expatii, candidati pentru Parlamentul European @N_