Atestat documentar pe la 1450, satul Grid se întinde la poalele munţilor Făgăraş, fiind ultimul, care închide, practic, un lanţ de sate, înglobat administrativ, alături de Veneţia de Sus şi Veneţia de Jos, în comuna Părău. Satul a avut, de-a lungul timpului, o dinamică culturală autentică, fapte susţinute şi de activitatea Societăţii "Tinerimea română", ca şi de construirea, în anul 1933, de către săteni, a unei săli de teatru (impropriu numit cămin cultural, clădirea fiind gîndită şi proiectată ca spaţiu de desfăşurare a actului scenic, cu toată "recuzita" specifică). Interesant de menţionat în acelaşi sens este păstrarea formelor arhaice de colinde, dramatizate, care se cîntau alternativ, pe echipe. Din toate acestea, azi, nu se mai întîmplă nimic. Dacă în anul 1859 statisticile indicau aproximativ 1100 de locuitori, iar în 1950, aproape 1760, în prezent satul nu numără mai mult de 400, în majoritate vîrstnici. Azi, gridanii trăiesc din amintiri... Şi totuşi... prin uşa întredeschisă a sălii de clasă se aud versuri din "Turcă"... Postmodernitatea se revendică de la tradiţie?!

PE VREMURI, A FOST MINUNAT...

Şcoala din Grid este o clădire mică, dar mîndră, în ciuda schelelor reci de metal care o împresoară, ştirbindu-i frumuseţea. Intrăm, făcîndu-ne loc printre saci de ciment şi moloz, şi încercăm să ajungem la o clasă din care răzbat glasuri de copii: "Taci, fiule, nu mai tîngui, / C-a trecut de miez de noapte / Şi s-or scula trei preoţi / Şi mi-or bate toaca-n cer....". În momentul în care întredeschidem uşa, 15 perechi de ochi curioşi se aţintesc asupra noastră! O mînă de copii vioi şi foarte curioşi repetă pentru serbarea de Crăciun. Sînt vizibil ruşinaţi de prezenţa noastră la mica lor reprezentaţie, dar doamna învăţătoare nu-i lasă să stea prea mult pe gînduri, căci timpul nu mai are răbdare...

Gheorghe Boeriu (68 de ani) ne povesteşte de