Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olli Rehn ii cere lui Tariceanu sa salveze legea ANI

Publicat in HotNews, vineri 22 decembrie 2006 ·

Premierul Tariceanu a confirmat, vineri, ca a primit o scrisoare de la comisarul european pentru extindere, Olli Rehn. In scrisoarea datata 14 decembrie, Rehn ii solicita premierului sa intervina in dezbaterea din Senat a Legii ANI, astfel incat legea sa fie adoptata in varianta nemutilata.

Premierul a declarat insa ca nu poate interveni in activitatea Senatului, pe principiul separatiei puterilor in stat.

Tariceanu a admis, totusi, ca in calitate de presedinte al PNL si co-presedinte al Aliantei DA, are obligatia politica de a se implica in demersul de aprobare a legii in forma in care a plecat de la Guvern.

"Am cerut Parlamentului sa tina cont de propunerea Guvernului si sa adopte legea ANI in forma care a plecat de la noi. Acesta a fost demersul pe care l-am continuat si in Camera deputatilor, iar proiectul a fost sustinut atat de deputatii liberali cat si de cei democrati.

Prin urmare, si in dezbaterile care vor urma la Senat voi discuta cu colegii mei din PNL si PD pentru a sustine din nou acest mesaj", a precizat Tariceanu.

In scrisoarea trimisa premierului, comisarul Olli Rehn isi exprima "temerea ca modificarile aduse proiectului de lege i-ar putea stirbi din atributii, din competenta si din forta".

Comisarul european pentru extindere ii cere premierului "sa-i convinga pe membrii Parlamentului roman sa dea un semn pozitiv Uniunii Europene", in sensul adoptarii Legii ANI la Senat astfel incat sa fie eliminate amendamentele introduse si adoptate deja de deputati, relateaza NewsIn.

Lupta impotriva marii coruptii va fi unul dintre cele patru domenii pe care Comisia Europeana le va monitoriza atent dupa integrare- afirma Ollie Rehn. Daca rezultatele monitorizarii sunt proaste, poate fi activata clauza sectoriala. Din acest motiv, comisarul european cere adoptarea legii de infiintare

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 51 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 8 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 37 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°