Ion Tic, reporter al Ilustratiunii Romane, isi petrecea Ajunul Craciunului de an 1935 printre 57 de micuti orbi. Randurile ce urmeaza ii apartin lui Tic si ilustreaza exact ce a simtit sufletul de reporter alaturi de sufletele mici si luminoase, dar fara vedere.

Tristetea unui decembrie de altadata. Ion Tic, reporter al Ilustratiunii Romane, isi petrecea Ajunul Craciunului de an 1935 printre 57 de micuti orbi. Randurile ce urmeaza ii apartin lui Tic si ilustreaza exact ce a simtit sufletul de reporter alaturi de sufletele mici si luminoase, dar fara vedere.

Departe, in imparatia intunericului in care colinda cu mintea si cu sufletul cei cincizeci si sapte de copilasi ai «Scoalei de orbi» de pe langa Vatra Luminoasa, am incercat sa-mi petrec, intr’un an, Craciunul.

Ce se petrece in lumea lor, in aceasta zi in care atatea milioane de copii se’nveselesc? Ce bucurii pot descreti fragedele lor frunti imbatranite inainte de vreme? Ce minune Dumnezeiasca poate strecura o dara de lumena in ochii care n’au vazut niciodata soarele (…)? Cu aceste ganduri am pasit, in ajunul Craciunului, pragul larg si ospitalier al Vetrei Luminoase, acolo unde candva o Inima de Regina prea curand uitata - Regina Elisabeta - si-a pus tot ceea ce a avut mai bun si mai scump.

Un mosneag. In gangul dela intrare, o scena impresionanta. O femee care mangae, dragastos, un copil, ingaimand printre lacrimi: - Nu. Gheorghita, nu se poate! Trebuie sa ramai aci… Ai pe fratele tau…

- Nu. Nu, mama. Maine este Craciunul si vreau ca macar odata sa mai fac Craciunul cu voi… Am fost bolnav, deabia ma mai tin pe picioare, de ce nu ma iei? (…) Fata palida a copilasului istovit de boala simti fierbanteala binefacatoare a lacrimilor de mama. Un caine care urmarea din ochi miscarile celor doua finte se aseza langa copilas, ca si cand, prevestind plecarea, ar fi voi