Cand FMI si Banca Mondiala au cerut Guvernului Nastase privatizarea rapida a ultimelor institutii bancare de stat, adica BCR, Banca Agricola si CEC, motivatia principala a fost ca bancile statului pot fi usor aservite intereselor politice de moment. Un lucru perfect adevarat, daca tinem cont ca si Bancorex, si Banca Agricola au fost aduse in stare de faliment prin impunerea acordarii unor credite neperformante catre diversele "gauri negre", credite ce n-au mai fost recuperate si pe care le-au platit contribuabilii. De altfel, nici CEC nu a fost scutit in istoria ultimilor 16 ani de metoda "pomenilor electorale" din bani publici. Fara doar si poate, un sistem bancar privat nu mai poate fi atat de usor de manipulat, privatii fiind mult mai putin flexibili la presiunile politice. Vanzarea primelor doua banci din lista FMI s-a realizat pana la urma, dar cea a CEC-ului a fost amanata ieri printr-o decizie care, pana la urma, nu a luat prin surprindere marea majoritate a analistilor. Si asta pentru ca o mare parte dintre acesti observatori economici estimasera deja ca pretul oferit de National Bank of Greece, singura care ar fi dat peste 500 de milioane de euro, ar putea fi insa mai mic decat asteptarile. Si pana la urma asa a fost. Banca greceasca a oferit doar 560 milioane de euro, desi ministrul Finantelor ar fi vrut 700 sau chiar 800 de milioane de euro pe pachetul de 69,9% din actiuni scos la vanzare. In aceste conditii, la propunerea lui Sebastian Vladescu, Guvernul a decis amanarea privatizarii pentru cel putin doi ani si trecerea la un plan "B" pentru capitalizarea si imbunatatirea managementului institutiei. Lucrurile par simple, dar o capitalizare se face cu bani de la buget si, in aceste conditii, am putea aprecia ca in acest moment CEC-ul nu va alimenta bugetul, ci il va saraci. Iar problema care se pune de acum inainte este daca aceste 150 de milioane de eur