... ca prezentul si viitorul sunt mult mai importante decât trecutul. Pe care totusi va trebui sa-l cunoastem cândva fara exagerari, omisiuni sau mistificari. Atunci vom putea distinge fara patima partile lui pozitive, pe care sa le cinstim, si pe cele negative, pe care sa le condamnam. Dar nu trebuie sa facem din trecut un cult, sa-l pomenim zilnic pentru a justifica starea noastra actuala. Oricum, trecutul nu se poate schimba, pe când prezentul si viitorul da. De aceea, dând dovada de pragmatism, trebuie sa apelam la trecut doar atât cât avem nevoie pentru ameliorarea starii prezente si care ne poate folosi in viitor. S-a facut un pas mare si aproape suficient pentru moment in aceasta directie prin condamnarea comunismului. Unii au spus ca nu era acum momentul; aud asta de 17 ani. Altii sau aceiasi au afirmat ca s-au spus lucruri deja cunoscute. E adevarat, dar s-au spus in mod oficial. (Adevarul nu-l vom afla niciodata; si nici nu vad la ce ne-ar folosi). Poate ca termenul „condamnare“, care ar atrage dupa el necesitatea unor pedepse, nu-i productiv azi. As zice sa consideram o anumita fateta a raportului; aceea a expresiei de smerita pretuire pentru sutele de mii de nevinovati sacrificati in scopul mentinerii la putere a unei camarile. As zice ca trebuie sa ne temperam dorintele legitime de acuzare sau razbunare. Ce-am putea face daca am depista niste vinovati? Sa-i radem in cap, sa-i castram? Eu i-as vedea locuind in Craiovita, la etajul X al unui bloc in care liftul nu functioneaza, apa nu ajunge, cu un venit de trei milioane (300 de lei noi). Este adevarat, asa cum arata studii serioase, ca majoritatea marilor averi postrevolutionare s-au facut de catre fosti securisti si nomenclaturisti; dar s-au facut sub privirea iubitoare a Bunicutei si sub privirile vigilente ai oarbei justitii, deci cu un paravan oficial solid. Dupa umila mea parere, vechea impartire int