Acum câteva zeci de ani, traditiile oltenesti de Craciun erau de poveste. Cu obiceiuri din batrâni, cu petrecere de trei zile si trei nopti, cu mâncaruri invatate de la mame, iar acestea de la mamele lor, cu tarafuri care ziceau din viori pâna isi toceau oltenii opincile in omatul ulitei. Câteva dintre aceste obiceiuri se mai pastreaza si astazi in satele din Salcuta. La oltenii de la tara, Craciunul bate la usa, cu traditiile din batrâni. In Salcuta, pregatirile sunt in toi. In timp ce primaria si scolile isi numara pachetele ce vor fi oferite copiilor satului la serbarea „Pomului de iarna“, iar popa merge din casa in casa cu icoana si calendarul, taranii fac ce au invatat ei de mici. Varuiesc, scutura, spala, gatesc, treburi fara de care sarbatoarea Nasterii nu si-ar avea nici un rost si nici o bucurie. Le termina pe toate pâna-n dimineata de Ajun, când ramân de indeplinit cele mai placute corvoade: fiertul sarmalelor, coptul pâinii si al cozonacilor, impodobirea bradului si a casei. Toata suflarea satului ajuneste in ziua acesta, adica tine post. Se coc in vetre dovleci cu care se satura copiii sau cei mai putini rabdatori. Iar când ziua prinde sa-si inchida pleoapa, copiii si tinerii pornesc la colindat cu Steaua, mergând din casa in casa, unde sunt primiti de gazda cu nuci, prajituri sau bani. Mersul la biserica e sfânt! „E frumos“, zice primarul Pavel Ion, „desi obiceiul vechi era altul si mult mai pitoresc. Atunci, flacaii puneau boii sau caii la sanie, iar pe sanie soba de tabla din casa. Faceau focul in ea si fierbeau tuica, plimbându-se in toate satele, de la un capat la celalalt. Cântau sa-i auda toata lumea, iar oamenii le deschideau larg portile. Si in fiecare curte se incingea joc de Ajun!“. Cât tine colindatul, se impodobesc brazii si casele. Iar când se apropie miezul noptii, iar sarmalele sunt lasate la foc mic, sa forfoteasca incet, taranii se aster