BNR intentioneaza sa nu mai impuna bancilor sa solicite un avans de minimum 25% la creditele imobiliare, dandu-le mana libera sa-si reglementeze conditiile de creditare prin normele proprii. Ramane de vazut daca institutiile de credit le vor solicita in continuare persoanelor care doresc sa ia un imprumut pentru locuinta sa vina cu un avans.
Reprezentantii HVB Tiriac afirma ca institutia nu va accepta sa finanteze integral imobilele deoarece riscul pe care si l-ar asuma banca ar fi prea mare. „In Romania, piata imobiliara este extrem de infierbantata si lucrurile nu sunt asezate”, afirma presedintele HVB-Tiriac, Dan Pascariu.
Avans mai mic
In schimb, unele banci le-ar putea cere clientilor lor un avans mai mic de 25% sau chiar zero. „In mod sigur vor fi banci care vor merge spre finantarea imobilelor in proportie de 100a, tinand cont de concurenta de pe piata”, afirma directorul de retail al Volksbank Romania, Roxana Bolocan. Ea a adaugat nu poate spune daca Volksbank va trece la finantarea integrala.
Chiar daca unele banci vor renunta sa le mai solicite un avans clientilor care doresc sa contracteze un imprumut imobiliar, pentru clientii de rand ai bancilor aceasta masura nu va avea niciun efect. Ratele aferente creditelor pentru achizitii de locuinte vor fi limitate in continuare la 35% din veniturile nete ale celor care iau imprumutul.
In consecinta, sumele pe care acestia le vor putea imprumuta vor fi identice cu cele pe care le pot lua si acum de la banci in cazul in care costurile imprumuturilor vor ramane la acelasi nivel.
Avansul de cel putin 25% din valoarea imobilului impus in prezent de normele BNR nu facea altceva decat sa mareasca suma de care dispuneau in final clientii. In multe situatii, avansul reprezenta mai mult de 25% deoarece valoarea creditului maxim pe care il puteau lua cli