Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu a inspectat gheata

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 decembrie 2006 · ·

Patinoarele Capitalei au fost pline in prima zi de Craciun, iar printre cei care au venit sa verifice gheata s-a numarat si presedintele Traian Basescu.

Zeci de bucuresteni s-au dat pe gheata luni, pe cele cinci patinoare deschise anul acesta in Bucuresti.Patinoarul din Drumul Taberei i-a ademenit pe patinatori cu cateva ore de recitaluri in aer liber, sustinute luni de Alexandra Ungureanu, Anda Adam si Pavel Stratan.

Cei care a ales sa patineze in Cismigiu, pe cel mai nou patinoar al Capitalei - deschis vinerea trecuta -, au avut ocazia sa-l vada pe presedintele Traian Basescu, venit sa vada „daca patinoarul este mai frumos decat cele pe care le facea el” pe cand era primar general. Seful statului a sosit pe gheata dupa ora 20.00, s-a pozat cu admiratorii, le-a urat „Sarbatori cu bine”, dar nu si-a pus patinele in picioare.

Alo, salvarea!

Peste 3.000 de bucuresteni au chemat ambulanta in ultimele trei zile, numarul solicitarilor fiind cu 30a mai mare fata de media zilelor obisnuite. In general, a fost vorba de persoane care au facut abuz de alcool (39 de cazuri), mergand pana la a intra in coma alcoolica (alte 25 de cazuri), sau de mancare (115 cazuri). Tot in acest weekend, au existat 18 tentative de sinucidere, majoritatea apartinand femeilor.

„A fost vorba despre persoane cu probleme de sanatate sau cu probleme de familie. Se intampla frecvent ca in perioada Sarbatorilor sa fie mai deprimate”, a explicat medicul Lucia Oana, coordonatorul Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB). Si la Spitalul de Urgenta Floreasca a fost agitatie in aceste zile, aici fiind adusi sute de pacienti, unii implicati in accidente rutiere grave, altii suferind de banale infectii respiratorii, viroze ori raceli. (Ionela Croitorescu)

COLIND LA CASTEL

Craciun regal la Savarsin

Portile castelului de la Savarsin, judetul Arad, s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 35 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°