Intr-un material mai vechi spuneam ca, in ciuda diverselor miscari "strategice" statul roman ar putea sa nu obtina pe CEC pretul dorit. Ei bine, acest lucru s-a si intamplat. Dupa cum stim cu totii, Guvernul a decis sa amane privatizarea institutiei "pe o perioada de cel putin doi ani" dupa cum a declarat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. Mai mult decat atat, autoritatile au decis sa investeasca in consolidarea, sau mai degraba cosmetizarea, "batranei doamne". Suma aprobata de Guvern bate spre 150 milioane euro, bani care vor merge in majorarea capitalului social al ultimei banci de stat din Romania. Paradoxal, lasand la o parte pretul oferit de NBG (ramasa singura in competitie dupa retragerea OTP), nu este singurul motiv pentru care statul a renuntat sa mai vanda CEC. Sau cel putin asa reiese dintr-o declaratie a premierului. Culmea este ca, Tariceanu, a adoptat o pozitie aproape similara cu cea a contestatarilor privatizarii, caracterizati de Guvern ca populisti si fara viziune. "Vreau sa repunem CEC intr-o pozitie buna pe piata astfel incat sa putem oferi oamenilor cu venituri modeste posibilitatea de a lucra cu o banca de incredere, moderna care sa ofere acelasi tip de servicii ca si alte banci. As dori ca CEC sa adopte o formula populara, pentru toti romanii," spune premierul. Pai cu ce se deosebeste discursul primului-ministru de cel al parlamentarilor PSD-PRM care au initiat o motiune simpla cu titlul "Opriti privatizarea CEC"? Nu mai ramanea decat sa foloseasca argumentul istoric, povestea cu "CEC prima banca din Romania" si totul era identic. La fel de mult populism, la fel de multa demagogie (nu am spus-o eu ci insusi ministrul Finantelor atunci cand caracteriza discursurile paralamentarilor care au initiat motiunea).

Autoritatile au jucat la doua capete. Daca obtineau pretul cerut pentru CEC totul era perfect, daca nu, joaca, iar, cartea pop