In Bai, un catun cocotat undeva intre culmile impadurite ale Muntilor Apuseni, vremea pare ca s-a oprit in loc la inceputul secolului douazeci. Doar pe fruntile oamenilor, ridurile adanci masoara trecerea timpului. Tinerii s-au imprastiat care incotro, iar in casele care mai sunt locuite isi duc viata doar batrani. Trei femei si un barbat se incapataneaza sa reziste asediului civilizatiei. Pentru ei, sarbatoarea Craciunului se incheie la apusul soarelui. Copiii acestora traiesc de mult in Europa civilizata, iar ei supravietuiesc in case de lemn fara energie electrica. Sarbatorile, candva pline de sunet si culoare, sunt acum cenusii. Spiritul Craciunului s-a ascuns adanc in sufletele oamenilor si refuza sa mai iasa de acolo. Brazii impodobiti sunt doar o amintire, iar luminile colorate nici macar nu pot fi imaginate. Cele patru suflete care mai locuiesc in catunul din inima Apusenilor isi petrec sarbatorile cenusii la lumina lampii cu petrol. In iernile grele sunt complet izolati de lumea civilizata, iar proviziile pentru iarna trebuie sa fie indestulatoare, pentru ca de la inceputul lunii decembrie pana spre mijlocul lunii martie oamenii nu coboara "la oras". Sarbatori luminate cu lampasul Craciunul parca nici nu mai exista pentru cei patru locuitori ai catunului Bai. O lumanare aprinsa langa o icoana, un "Tatal Nostru" evlavios, spus murmurat, si magia nasterii lui Iisus umple sufletele oamenilor, incarcate pana atunci doar cu dorul de copii, plecati de mult undeva in lumea civilizata. Nici vorba de brad impodobit sau alte accesorii moderne de sarbatori. Mos Craciun nu se incumeta sa urce drumul anevoios care serpuieste printre padurile din Apuseni. Doar un colac cu nuca impletit cu grija si copt de una dintre femei in cuptorul de paine si o oala de pamant umpluta cu sarmale amintesc ca e Craciunul. Cele patru suflete se aduna inca de la orele amiezii acasa la