Lui moş Petrache Popescu, Dumnezeu i-a zis că, dacă nu-şi părăseşte casa, mai are de trăit încă 15 ani mai mult. Doritori sunt cu duiumul.
Amintirile, anexă la contracte
"Prefer să-mi fac o casă frumoasă în Dămăroaia decât să mă mut în Pipera. Sunt mai aproape de oraş şi mă simt mai bucureştean aşa". Cel puţin aşa crede Dan Bejan, care şi-a găsit locul "perfect" pe o străduţă în dezvoltare din Bucureştii Noi. "Plus că e mai ieftin şi fac ce vreau eu, nu cumpăr ce au construit alţii". Câteva case vechi, care par cocioabe pe lângă noile construcţii, au rămas în afara timpului şi în calea "definitivării" noilor cartiere. "O să dispară şi
resturile
astea. Ar fi păcat să ne strice zona", spunea proprietarul unei clădiri ridicate în zona Aviatorilor.
În multe cazuri, casele vechi sunt înlocuite puţin forţat. Nu cu forţa, dar cu schimbarea la faţă a străzilor, a zonei şi a locatarilor. "Acum vreo zece ani erau două case noi pe toată strada, astăzi mai sunt vreo două case vechi! Eu tocmai am vândut-o pe a mea şi mă pregătesc să mă mut la bloc. Nu m-a dat cineva afară, dar parcă nu mai recunosc strada pe care am crescut şi nu mai simt nicio plăcere să stau aici", spune Adriana Dâncu.
După 40 de ani se pregăteşte să-şi abandoneze casa părintească din zona Bucureştii Noi. Chiar dacă a primit un preţ bun pe teren şi se mută într-un apartament mai nou din oraş, femeia se gândeşte descumpănită cum, în locul unde s-a născut şi de care îi sunt legate toate amintirile, se va ridica "încă o casă de-asta mare care o să strice toată strada".
Nu vrea termopane
Aproape de Lacul Herăstrău, loc râvnit de mulţi oameni înstăriţi, am descoperit o casă veche de 50 de ani, cu un proprietar ce refuză să se plece în faţa zeului afacerilor imobiliare. Petrache Popescu, ialomiţean de fel, s-a mutat în Bucureşti de tânăr.
A lucrat 28 de ani şof
