Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlvă pe Călăraşilor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 27 decembrie 2006 ·

Cu toate că au interese diametral opuse, iar mijloacele de acţiune pentru atingerea acestor interese ating uneori cote dureros de supărătoare, cinice sau acide, PRM şi UDMR au reuşit din nou să-şi găsească un numitor comun. Cu toate că nu ar recunoaşte niciun reprezentant al uneia din cele două tabere că, în unele cazuri, supărările lor converg sau se reflectă asupra aceluiaşi subiect sau obiect.

Numitorul comun al filialelor celor două partide cu veleităţi de nişe, ca să nu incit spiritele şi să le spun de-a dreptul extreme, ale politichiei româneşti se numeşte, de această dată, judecătorul Simona Pojar de la Tribunalul Mureş, desemnată să judece sensibilul caz al redenumirii străzii Călăraşilor în Kossuth Lajos. Iar faptul că este numitor comun al ambelor partide nu este nicidecum laudativ pentru magistrat. Dacă reprezentanţii PRM, preşedintele şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene, au atacat deja cu recurs sentinţa dată de aceasta privind revocarea Hotărârii nr. 255 a Consiliului Local prin care se schimba numele străzii, vorbind despre soluţie în termenii sumară, neconvingătoare, nici deputatul Kerekes Karoly nu s-a lăsat mai prejos. El a afirmat că motivarea judecătoarei Simona Pojar a fost lipsită de orice urmă de profesionalism, că este incompetentă şi poate chiar influenţată de interese politice. Ce poate înţelege un cetăţean dintr-o soluţie de care ambele părţi implicate într-un proces sunt nemulţumite? Că e o situaţie fericită în care şi cel care a câştigat şi cel care a pierdut au motive de enervare pe Justiţia noastră pusă zilnic la zid? Sau că, dimpotrivă, e una nu tocmai de dorit pentru un magistrat? Dacă acesta şi-a făcut sau nu datoria, rămâne să decidă completul de la Curtea de Apel Târgu Mureş. Până atunci, mi se pare extrem de dur tratamentul la care este supus judecătorul desemnat într-un proces în care, bănuiesc, magistraţii de la

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 10 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 16 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum 40 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 12 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar, revizuite! Legea, promulgată de președintele României (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 30 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 3 iunie 2024, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 199/25.03.2024).

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

UPDATE - Ilfov: Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

News.ro acum 31 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe. Banchetul a fost organizat pentru elevii de clasa a Vlll-a.

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 2 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°