Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEST FLASH

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 decembrie 2006 · ·

Demolarea chioscurilor

ARAD. Primaria readuce pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local unul dintre cele mai controversate proiecte din acest sfarsit de an, care, daca va fi aprobat, va duce la demolarea a zeci de gherete alimentare din oras. Mai multi aradeni au adresat deja petitii ca sa sensibilizeze primaria. Nu numai gheretele cu produse alimentare vor avea de suferit, ci si tonetele pentru ziare. Primaria propune pentru acestea din urma locatii, numite „mobilier urban destinat comercializarii presei, cartilor si florilor” in doar 53 de amplasamente, in conditiile in care acum sunt peste 80 de tonete. (Alex Negru)

Masa bogata la Cantina Saracilor

LUGOJ. Cantina de Ajutor Social, aflata sub tutela administratiei lugojene, a pregatit o masa speciala pentru cei 270 de asistati. Din meniurile de Craciun au fost nelipsite sarmalele cu smantana, friptura de porc sau traditionalul cozonac. O buna parte din produsele necesare prepararii hranei provin din gospodaria cantinei, infiintata de edilii lugojeni in urma cu trei ani in zona cartierului Mondial Bocsei. Angajatii cantinei au pregatit si 274 de pachete pentru asistati, care au continut dulciuri si fructe, dar si hrana rece – conserve si branzeturi, necesare suplimentarii alimentatiei pentru zilele in care cantina va fi inchisa. (Dumitru Toma)

Vinde casele de stat

ARAD. Se reiau procedurile de vanzare a imobilelor pe care Primaria le are in administrare. Chiar azi, consilierii locali sunt chemati sa-si dea votul pentru acest lucru. Primaria propune acum sa se „continue procesul de vanzare a locuintelor tuturor celor care le solicita, in baza Legii 112/1995, si care nu fac obiectul legilor de restituire sau a vreunui litigiu aflat pe rolul instantelor de judecata”.

Probleme aveau doar chiriasii imobilelor detinute de stat care aveau contract de inchiriere semn

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°