Acum aproape doi ani, cand Ovidiu Draganescu a devenit prefect de Timis, declara ca doreste sa se implice in reglementarea Legii Fondului Funciar, in eradicarea mafiei terenurilor si a celor care au pus ilegal mana pe casele istorice. In tot acest timp, implicarea sa a fost, insa, mai mult la nivel declarativ, intrucat efectele au fost aproape inexistente. Mai mult, singura lupta castigata a fost cea cu cozile de la farmacii.
Pentru anul care vine, prefectul, devenit intre timp apolitic, sustine ca va fi si mai dur cu "zecile de grupuri de interese".
De mai multe ori in acest an, Draganescu a facut declaratii fulminante la adresa unor "grupuri de interese", care "colcaie" pe langa functionari publici, comisii de fond funciar, primari, directori de institutii, de spitale si chiar in jurul sau. "Acestor zeci de grupuri care s-au solidarizat le doresc sanatate si le transmit ca nu ma voi opri.
De la anul sesizez Parchetul, Politia si alte institutii de control. Pana acum am actionat prin control si indrumare, de la anul va fi control, indrumare si sesizare", a amenintat reprezentantul Guvernului in teritoriu.
Mai mult, seful Prefecturii sustine ca lupta sa cu mai multi primari din Timis se va lasa, dupa sarbatori, si cu plangeri penale. "Nu pot sa spun acum despre care primari este vorba, ii anunt dupa anul nou, sa nu le stric sarbatorile. Cert este ca sunt cel putini doi si actele sunt aproape gata.
Latifundiarii preseaza institutiile statului pentru aplicarea legilor de fond funciar si avem primari care coopereaza cu acestia", a completat Draganescu.
Mereu anonimele "grupuri de interese" sunt vazute de prefect si in presa. Daca inainte era deranjat ca numele sau nu aparea intr-un context favorabil, acum prefectul precizeaza ca fieca