Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schi - Urcati in Postavaru

Publicat in Jurnalul, joi 28 decembrie 2006 ·

Partiile de schi din Poiana Brasov se prezinta foarte bine doar in partea lor superioara. La baza, amatorii sporturilor de iarna au parte de un amestec nefericit de iarba si zapada. Corespondenta din Poiana Brasov

Cu un pic de atentie, in Masivul Postavaru se poate schia bine. Slaba in ninsori, aceasta iarna ofera totusi clipe de placere pentru cei care au avut inspiratia sa urce in Masivul Postavaru. Partiile din Poiana Brasov sunt practicabile, numai ca schiorii trebuie alunece pe o "salata" formata din iarba si zapada. Pe Drumul Rosu se schiaza mai bine ca in anii precedenti.

Nu e dracul chiar atat de negru. Cine iubeste muntele si vrea cu adevarat sa schieze are unde sa se distreze in aceasta perioada. Nu e nevoie sa urcati pana la Balea Lac. Sunt conditii bune chiar si in Poiana Brasov, chiar daca stratul de zapada nu depaseste 25 de centimetri.

TRASEE. Ieri, telecabina Kanzel, cunoscuta de multa lume drept "telecabina mica", a functionat fara incetare. In statiunea brasoveana nu mai este aceeasi aglomeratie ca in anii precedenti, dar sunt destui amatori de sporturi de iarna care se bucura de putina zapada venita de sus. Partia Kanzel are zapada destula, iar pe varianta ei coboara toata lumea. De fapt, toti schiorii care au ales ieri sa urce in Postavaru au fost nevoiti sa coboare pana la statia de jos a telegondolei, care a functionat din cand in cand. Nici unul dintre teleschiuri nu a fost pus in functiune.

CONDITII. Zapada, una foarte bine batuta cu o noapte in urma, s-a prezentat in conditii excelente pana mai jos de platoul Ruia. Primele probleme au aparut abia la "Zidul Mare" de pe Partia Sulinar, acolo unde sub schiuri nu era doar zapada, ci si fire de iarba uscata. Cele mai rele conditii sunt pe "Canalul" de pe aceeasi pista, unde zapada se amesteca exact ca intr-o salata cu buruienile. Turistii au neglijat toate aceste vitr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 15 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

România este mai aproape un ”paradis al infractorilor” decât un stat de drept, consideră vicepreședintele CSM

Ziare.com acum 55 minute
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a declarat marți, 4 martie, că sistemul juridic românesc se confruntă cu mai multe probleme și că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat

Sorin Grindeanu afirmă că este ”mai mult decât rezonabilă” solicitarea lui Cătălin Predoiu de a discuta în coaliţie despre excluderea lui Victor Ponta din partid dacă fostul lider PSD va candida la preşedinţia României

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu consideră ”rezonabilă” poziţia preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, privind posibilitatea excluderii lui Victor Ponta din PSD dacă acesta îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Ro

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°