„Hai, mama, zâmbeste porcului, mângâie-l, mama, intre urechi, ca-i place“, isi indeamna nepotelul de la oras tanti Anica, macelareasa intr-o mare comuna gorjeana. Cu râtul sau plin de tarâte, intr-un grohait sensibil dar prudent, Traianel, porc de rasa cu dragoste ingrasat, se indreapta leganat catre nepotel, cu speranta in ochi. Nu stie simpaticul Mare Alb ca peste câteva ore va fi apucat de beregata si trimis in raiul supraaglomerat al porcilor jertfiti pe altarul mesei de sarbatori. Nedreptatiti sunt porcii astazi in România si zile si mai grele ii asteapta o data cu intrarea in Uniune. Daca prin scoli se vorbeste la un moment dat despre cultura de la Hamangia sau Cucuteni, nimeni nu le vorbeste insa elevilor despre cultura porcului la români, atât de savuros si arborescent dezvoltata. Porcul este prezent in nenumarate cute ale universului nostru. Conducatorii, deputati sau ministri, sunt deseori asemanati cu blândul animal. Vreun sofer nesimtit va fi intotdeauna innobilat cu particula „bai porcule“. Primele economii ale copiilor nostri sunt inghitite de stomacul-pusculita al purcelusului rozaliu, altfel si periodic personaj in bancuri sau clipuri publicitare. Insa la baza culturii porcului la români sta desigur ritualul taierii, celebrare virila a vocatiei de carnivor a omului. Acest unic moment, irepetabila catalizare a firii noastre primitiv-razboinice, ne va fi rapit o data cu 1 ianuarie 2007. Traianel fi-va lipsit de sacrificiul sau activ, de ascutisul cutitului mare de bucatarie ce-i vesteste sfârsitul. Subiect cu ardoare dezbatut in aceste ultime zile „neeuropene“, noile reguli impuse de la Strasbourg vor contraria si uimi atât porci, cât si oameni. Daca pâna ieri cutitele se ascuteau cu miscari artistice in timp ce ochiul urmarea senin nelinistea porceasca a presimtirii sfârsitului, de mâine, barbatul isi va incarca pistolul si cu sânge rece va infige plum