Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orasele de provincie, luate cu asalt de magazinele de tip discount

Publicat in Curierul, joi 28 decembrie 2006 ·

Intr-o privire retrospectiva, se pare ca etapa in care totul se intampla doar in Bucuresti si in cateva mari orase ale tarii a fost depasita. Astfel, pe parcursul ultimului an, nu doar Capitala a fost afectata de cresterea exploziva a sectorului de retail, ci si orasele de provincie, in general cele de marime medie, cu o populatie de 20.000-50.000 de locuitori. Segmentul pe care s-au axat marii retaileri in aceste regiuni a vizat vanzarile de produse in magazine de tip discount, acestea dovedind ca se pliaza perfect pe nevoile populatiei locale, ce dispune in general de venituri mici si medii.

Amplasate in zone circulate, magazinele de acest tip se disting de supermarketuri si hipermarketuri nu numai prin suprafata sensibil mai redusa, dar si prin aceea ca au la vanzare un numar limitat de produse, comercializate la preturi mai mici decat media pietei.

Cei trei mari jucatori care s-au remarcat in 2006 printr-o activitate prolifica pe scena retailului din provincie sunt reprezentati de Grupul Rewe Romania (prezent pe piata autohtona prin doua retele de magazine de tip discount, Penny Market si XXL Megadiscount), reteaua germana Plus si compania miniMax Discount.

Rewe: Retea de 150-200 magazine, cu 180-200 mil. euro

Prezente, in afara de Bucuresti, si in orase ca Targoviste, Buzau, Sibiu si Braila, magazinele XXL Megadiscount ale Rewe au suprafete de vanzare cuprinse intre 2.200 si 2.800 de metri patrati, fiecare unitate antrenand investitii de aproximativ 4 milioane de euro. Presupunand fiecare o investitie de circa 1,5 milioane de euro, unitatile Penny Market sunt amplasate in Craiova, Caracal, Calarasi, Tulcea, Constanta, Medgidia, Onesti, Barlad, Alexandria, Rosiorii de Vede, Ramnicu Sarat, Giurgiu, Ploiesti, Campina si Tecuci, Buftea, Fetesti, Gaesti si Targoviste. Vizand deschiderea anuala a cate doua magazine XXL Megadiscou

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum o ora
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 2 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°