La treizeci de ani, Vasile B. inca mai sarea. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se asigura ca nu-l vede nimeni si sarea cu genunchii adusi la piept, avand pentru o fractiune de secunda senzatia ca e suspendat in spatiu.
La treizeci de ani, Vasile B. inca mai sarea. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se asigura ca nu-l vede nimeni si sarea cu genunchii adusi la piept, avand pentru o fractiune de secunda senzatia ca e suspendat in spatiu.
Nu mai sarea la fel de sus ca la douazeci de ani, totusi inca ii venea. In zilele in care sarea singur, fara martori, de mai multe ori, noaptea visa ca zboara. Daca oamenii ar spune deschis ce instincte le dau ghes, i-am privi cu alti ochi. Vasile B. a inceput sa se intrebe ce a fost cu saritul asta dupa ce n-a mai visat ca zboara. De fapt, mai zbura, dar nu reusea sa ia inaltime. Ba se lovea de un deal, ba decola si ateriza repede pe burta. "Mai Costele - l-a intrebat Vasile B. pe prietenul sau cel mai bun, Constantin M. - tie iti mai vine sa sari?". "Nici nu mi-a venit vreodata - a raspuns Constantin M. Mie imi venea sa trag cu mitraliera in toti hotii. Atat de mult ce-mi venea, ca, daca mi-ar fi pus cineva o mitraliera in maini, o descarcam la intamplare, in cine se nimerea".
Vasile B. a discutat cu mai multi colegi de serviciu si cativa au admis ca in copilarie simteau nevoia sa sara. Fara nici un motiv. Ii apuca pe neasteptate. "Odata - a zis Bradut C. - a venit mama la scoala, ca era sa raman repetent, si-n loc sa pun nasuâ-n pamant, am inceput sa topai". Din vorba-n vorba a reiesit ca toti ar fi avut ceva de povestit despre sarit, urlat, mugit sau dat cu pumnul in burlane. Pavel S. a zis ca pana a se insura mugea interior. Nu-l auzea nimeni, insa el se temea ca galagia dinauntru o sa razbeasca odata si odata. Ii venea sa mugeasca la femeile mai inalte decat el. Il enerva faptul ca, desi pe plan
