Mesajul a fost trimis. Multumesc!

An de exceptie la Universitatea Ovidius

Publicat in Ziua Constanta, joi 28 decembrie 2006 ·

Universitatea Ovidius Constanta a avut in anul care se incheie o activitate multumitoare. Aceasta este parerea rectorului institutiei de invatamant superior, prof. univ. dr. Victor Ciupina. "Anul 2006 a fost unul in care in Universitatea Ovidius au fost urmarite cateva directii importante pentru desfasurarea procesului educativ, dar si pentru dezvoltarea materiala. Universitatea noastra are, la ora actuala, aproximativ 20.000 de studenti", spune rectorul Ciupina. Acesta a mai vorbit si despre proiectul legii invatamantului superior, care se afla inca in discutie publica. "La dezbaterea publica universitatea noastra si-a adus aportul. Au existat discutii atat la conferinta rectorilor, dar si in Parlament si inca mai exista discutii in ceea priveste conducerea institutiilor de invatamant superior. Un lucru foarte bun este implicarea studentilor in actul de conducere. Suntem de parere ca o apreciere a activitatii profesorului de catre student este necesara. In toate documentele pe care noi le elaboram la Universitatea Ovidius apreciem ca este necesara cresterea rolului studentului", explica rectorul. Prof. univ. dr Victor Ciupina mai spune ca, beneficiind de fonduri de la Ministerul Educatiei, s-au putut derula in centrul universitar constantean lucrari cum ar fi al doilea modul al Campusului, pe o suprafata de 12.000 de metri patrati, destinat facultatilor de Medicina si de Biologie, dar si constructia a noi locuri de cazare pentru studenti sau de renovare a celor deja existente. "Am reusit sa incheiem prima parte a constructiei Caminului 2 de la Pescarie, cladire care este apta sa primeasca studenti. Sunt aici camere foarte bune, cu un confort ridicat pentru studenti. In februarie, vom putea da in folosinta si cea de-a doua parte a acestui camin care are, in total, 441 de locuri", declara rectorul. Acesta a mai spus ca s-au inceput lucrarile la o noua ramura a Bi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 25 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 30 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 50 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 25 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 59 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°