Comisia Tismaneanu ne-a pus in brate mai multe probleme care tin de gestionarea condamnarii comunismului. Si breasla ziaristilor are cel putin o astfel de problema.

Disparitia neelucidata a lui Dumitru Tinu a provocat un moment emotional foarte puternic in spatiul public, in general, si in rindul ziaristilor, in special. Si, pe valul emotiei, s-a stabilit ca numele disparutului sa devina numele unui premiu pe care CRP urma sa-l acorde anual unei societati de presa pentru rezultate foarte bune.

Sigur, nu s-a declansat nici o dezbatere profesionala daca figura si cariera fostului ziarist de la „Scinteia“, devenit redactor-sef la „Adevarul“, se calificau pentru a imprumuta numele unui premiu. Si a ramas asa, chiar daca in mediul gazetaresc se vorbea despre prezenta acestui nume pe Lista lui Severin.

Cum acea lista nu a fost facuta publica, orice obiectie putea fi taxata ca o impietate, ca o cirteala, ceea ce ar fi facut ca indraznetul sa-si puna in cap Clubul Roman de Presa.

In redactia de la „Academia Catavencu“ (deh, cu oameni mai nedusi la biserica!) s-au facut niste glume pe marginea acelui premiu si s-a spus ca el ar trebui dat in cazul unor ziaristi care au avut accidente sau in cazul altora care aveau o viata dubla, eventual cu copii din afara casatoriei.

Caci, daca s-a fortat ideea ca Dumitru Tinu a fost un mare ziarist, ei, bine, despre comportamentul sau moral nu s-a vorbit prea mult. Nu era tocmai un bun exemplu. Personal, nici nu am vazut marile realizari jurnalistice ale lui Dumitru Tinu. Cred ca a gestionat bine niste tensiuni redactionale.

Si, probabil ca, in aparenta sa de om blajin, unii au vazut imaginea unui ziarist care stie multe si vorbeste putine. Dar, intr-o lume in care Sorin Rosca Stanescu si Horica Alexandrescu treceau drept alti mari ziaristi, exagerarea cu Dumitru Tinu er