Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fântâna miraculoasă de la Adâncata

Publicat in Adevarul, vineri 29 decembrie 2006 ·

Atât localnicii, cât şi oameni din Bucureşti şi din alte oraşe beau de ani de zile apa despre care spun că e tămăduitoare Dacă bei apă de acolo, te vindeci de boli. Mâncarea e mai gustoasă, dacă o prepari cu ciudatul lichid. Până şi rufele se spală mai bine, aproape fără detergent, folosind aceeaşi sursă ieşită din comun. Aşa spun sătenii de 20 de ani încoace, la Adâncata, o comună aruncată printre pâlcurile de pădure şi drumurile prăfuite ale Bărăganului. Culmea e că, de câţiva ani, au început să vină şi oameni din alte părţi ale ţării, cu bidoane ori butoaie, să ducă acasă la ei "medicamentul".

Drumul te poartă mai bine de 10 kilometri pe asfalt sau prin gropi, după ce ai părăsit şoseaua Bucureşti-Urziceni. Treci prin sate aproape adormite în vremea de iarnă, iar la răspântii trebuie să cauţi un suflet de om, să te îndrume pe calea bună, pentru că marcaje rutiere nu există. Sau dacă sunt, literele au fost şterse de trecerea timpului. Aproape ne pierdusem răbdarea, când miracolul s-a produs, în sfârşit. Am ajuns la Adâncata. De acum încolo trebuie să căutăm al doilea miracol, cel al fântânii.

"Vin şi de la Bucureşti"

Noroc cu nişte femei care ieşiseră în uliţă, la taclale. Acum e acum, să vedem dacă povestea pentru care am venit până aici e adevărată sau nu. Dar nu trebuie decât să scoatem câteva cuvinte despre miracol, că un ropot de povestiri se abate pe loc asupra noastră. Ba chiar se mai strâng repede şi alţi săteni în jurul nostru, dornici să ne împărtăşească şi ei din experienţa lor. "E apă miraculoasă, maică". "De ani de zile, beau apa asta". "M-am vindecat de stomac". "Vin mulţi şi de la Bucureşti". "Vin şi de la Ploieşti. Pleacă de aici cu maşinile pline". "Sunt vreo 20 de ani de când a ţâşnit apa asta din pământ". "Au făcut unii, de la nu ştiu ce institut, nişte foraje". "Căutau petrol". "A ţâşnit apa din pământ ca o fântână arteziană". "

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul al României, vizat de un mandat european de arestare, a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel din Paris

HotNews acum 43 minute
Paul-Philippe al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost lăsat în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Un Paşte cu lumina aprinsă! NU există risc de black-out în România, în condiţiile actuale!

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Gandul acum 51 minute
Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că fotbalistul Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 2 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum o ora
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 5 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Nicuşor Dan, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campanie: Eu cred că dacă sunt primar şi maşina Primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă şi la o dezbatere

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campania electorală, că, în opinia sa, dacă este primar şi maşina Primăriei îl duce acasă, poate să îl ducă şi la o dezbatere la o televiziune. Nicuşor Dan a fost între

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

16°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°