Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru vicepresedintele CJ Gheorghe Chiru, 2006 a fost un an al confruntarilor si al dezamagirilor administrative

Publicat in Vocea Brailei, vineri 29 decembrie 2006 ·

Pentru vicepresedintele CJ Gheorghe Chiru, anul care a trecut a fost unul plin de dezamagiri pe plan administrativ, dar generos la capitolul satisfactii profesionale. Daca activitatea acestuia din cadrul CJ a fost cit se poate de redusa, datorita conflictelor pe care le-a avut la inceputul anului cu presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, activitatea sa de lector universitar i-a adus implinire in plan profesional.

"In 2006 a trebuit sa ma apar de propriii colegi care au vrut sa ma scoata din scena"

"Din punct de vedere profesional anul 2006 a fost complex. Spun asta deoarece am avut de facut doua lucruri. Atit activitate administrativa, cit si de profesorat. Administratie la CJ Braila am facut atit cit se poate face in momentul de fata, avind un an cu 7 procese, 4 penale si 3 de contencios administrativ. In fiecare dintre ele, fatis sau prin invaluire, cel cu care m-am confruntat a fost presedintele CJ. Pot spune ca alte 3 - 4 procese, din proprie pornire am evitat sa le demarez ca si acuzator. Am tinut sa spun aceste lucruri pentru a se vedea clar pina unde s-a ajuns". Acesta ne-a mai declarat ca, ceea ce i-a lasat cel mai tare un gust amar in anul acesta, a fost faptul ca a trebuit sa se apere de propriii colegi de consiliu: "A trebuit sa ma apar de propriii colegi care m-au vrut scos din scena, intentia fiind clara de a ma infunda la propriu. Normal, ar fi fost sa evitam aceste probleme, dar Gheorghe Bunea Stancu a considerat ca atitudinea lui de sef autoritar este cea mai indicata, lucru care dezamageste profund pe toata lumea. Consecintele se vor vedea foarte curind, fata de acest stil prost de a conduce o institutie". In ceea ce priveste activitatea de lector universitar, Chiru s-a aratat de parere ca, de vreme ce s-a desfasurat intr-un mediu cu oameni de o alta calitate, nici nu se putea sa nu se desfasoare bine: "

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Băluţă, după incidentul cu cisterna din Pasajul Unirii: O faptă similară unui atentat terorist. Voi face plângere penală

HotNews acum 13 minute
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reacționat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. „Gravitatea incidentului din această seară mă determină s

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

HotNews acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi mai coborâte de

Video Doi bărbați din Botoșani, găsiți morți într-o casă mistuită de flăcări. Incendiul a afectat și adăpostul de animale

Adevarul acum 49 minute
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Mitoc, județul Botoșani, în noaptea de joi spre vineri.

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum o ora
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

China, Iranul şi Rusia au deschis la Beijing discuţiile asupra programului nuclear iranian

G4Media acum o ora
Diplomaţi de rang înalt din Rusia, China şi Iran au început, vineri, la Beijing, discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului, a informat presa de stat chineză, transmit AFP şI Reuters. „Cele trei părţi au făcut un schimb de opinii cu privir

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 57 minute
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Calendar ortodox, vineri, 14 martie 2025. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum 20 minute
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia. Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă "binecuvântatul", era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 13 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°