„Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri“. A mai trecut un an; pentru cei tineri un an in plus; pentru ceilalti un an in minus. Si totusi acest nou an ne aduce ceva in plus; la Bruxelles ni s-a deschis o portita spre Europa. Cu toate ca, se stie, tara noastra e cam varza; cu multe din foi (Administratie, Justitie, Parlament, Invatamânt, Sanatate etc.) zdrentuite. Dar nu-i nimic; vom deveni, peste câteva zile, o varza de Bruxelles; ceea ce face sa speram ca vom mai cârpi din frunze. „Cum mângâie dulce, alina usor/ Speranta pe toti muritorii“. Dar sunt oamenii simpli pregatiti pentru acest soc care va urma? Nu prea. Clasa politica ar fi trebuit sa-i lamureasca pe oameni, sa prezinte programe concrete; dar n-a facut-o, fiind preocupata de interesele proprii, de certuri intre partide sau in interiorul aceluiasi partid; interesele nationale, ca intotdeauna, n-au constituit prioritati. Faptul ca n-am reusit sa folosim integral multe dintre fondurile europene alocate ar trebui sa fie un semnal de alarma; dar nu este. Se mizeaza mult pe inertia oamenilor care, când e vorba de viitor, spun „cum o da Dumnezeu“. Sau vor sublinia faptul ca orbul a nimerit Braila, asa ca si noi vom nimeri undeva si ne vor da si noua ceva, caci au de unde. Iar noi meritam cu prisosinta acest lucru, mai ales ca stam prin crâsme cam mult; sau tocmai de aceea. Gândim asa multi dintre noi fiindca am fost deformati si am devenit un popor asistat; care considera ca multe lucruri i se cuvin, numai dat fiind faptul ca exista. Mai tineti minte, nu de mult, când vedeam o coada la Alimentara intrebam: „ce se da?“. Si acum vom trece brusc la o societate in care nimic nu se da, ci totul se câstiga. Ne vom aminti de o strofa a lui Cosbuc: „Zici fum, o, nu-i adevarat / Razboiu-i de viteji purtat / Si viata-i datorie grea / Iar lasii se-ngrozesc de ea / Sa aiba tot cei lasi ar vrea / Pe neluptat“. Numai ca, in ca