O retrospectiva vesela a unui an mai mult trist decit bucuros, asa cum l-a aratat de-a lungul a 365 de zile “Ziarul de Iasi“, in paginile sale. Sfintul Vasile - 2006. Sorcova, vesela - 2006. O sorcova vesela romaneasca, ultima neeuropeana. Mai era, pe atunci, exact un an pina la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Un an intreg, plin de evenimente, de realizari. De evenimente care, direct sau nu, au contribuit dupa puterile lor, si dupa cum le-a dus capul, la integrarea noastra. Un an cam asa: IANUARIE 12.I - Ce frumos ar fi sa incapem in machetele lui Nichita Primarul Gheorghe Nichita s-a gindit cum. Cum ar cheltui cele 500 de miliarde ale iesenilor, banii destinati investitiilor de anvergura. Le-ar cheltui in mod direct pe chestii indirecte, care nu ataca problema frontal: un pasaj suspendat, o sosea ocolitoare, un pasaj subteran... Ar mai fi, in plus, lucrarile din Piata Unirii, constructia de locuinte sociale, refacerea unor piete - stiti si dumneavoastra cam ce se promite, de obicei, prin campaniile electorale. Toate machetele domnului primar arata minunat; pacat ca iesenii nu se pot face mici-mici, atit de mici, incit sa locuiasca in ele!
Tot 12 ianuarie. O zi importanta pentru noi, pentru urmasii nostri si pentru urmasii urmasilor nostri, in mod indirect. Sa vedeti cum se leaga lucrurile. Sa ne intoarcem in viitor. Deci, fie anul 2057. Pe romanul european Gica il doare ficatul. Merge la spital, la medic. „Dom' doctor, ma doare la ficat, au-au!". Medicul il intreaba: „Care ficat, bre, stingul sau dreptul?". Poate ca asa ar arata viitorul daca n-ar fi existat o zi a trecutului. 12 ianuarie 2006. Ziua cind prof.dr. Cristian Dragomir a fost ales rector al UMF, iar UMF a scapat de domnia lui Burlui. 13.I - Parfum de liliac in spital, ca-n UE Spitalul de Copii, Iasi. Spital dupa standardele europene, veti vedea de ce. In spitalele din tarile europene civil