Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cotidianul francez Liberation strange cureaua

Publicat in HotNews, joi 4 ianuarie 2007 ·

foto: liberation.fr

Angajatii cotidianului francez Liberation au decis prin vot, miercuri, schimbarea statutului publicatiei, renuntand la o mare parte din dreptul lor de veto si acceptand o reducere masiva de personal pentru redresarea publicatiei, aflata acum in pragul falimentului.

Schimbarea statutului si reglementarile acestuia au fost aprobate de 68% dintre membrii colegiului de redactori si 60% dintre membrii colegiului administrativ. Dintre actionari, 50% s-au pronuntat pentru si 50% impotriva, informeaza AFP.

Pentru ca votul "pentru" sa fie validat a fost nevoie sa se obtina majoritate in doua dintre cele trei colegii, printre care si cel al redactiei, ceea ce nu s-a intamplat la prima sesiune de vot, organizata in urma cu doua saptamani.

Schimbarea statutului presupune transformarea cotidianului in societate anonima si renuntarea, din partea Societatii Civile a Angajatilor Liberation, care ii reprezinta pe actionarii-salariati, la dreptul de veto in principalele decizii: cresterea capitalului, crearea de filiale, desemnarea presedintelui director general al publicatiei.

Aceste modificari au fost conditii puse de actionarul principal la cotidianului, Edouard de Rothschild (38,8%), pentru punerea in practica a planului global de redresare. Acesta are in vedere o recapitalizare de pana la 15 milioane de euro, venirea lui Laurent Joffrin la conducerea publicatiei si eliminarea a 76 de locuri de munca din totalul de 276.

Jurnalul de stanga Liberation a fost fondat in 1973 de catre filozoful Jean-Paul Sartre. Cu 135.000 de exemplare vandute pe zi, cotidianul ar fi trebuit sa incheie anul 2006 cu o pierdere de 12 milioane de euro, facand obiectul unei clauze de protectie care sa permita acoperirea datoriilor.

Identitatea noilor actionari ai cotidianului, dintre care unul probabil ca nu este fra

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum 2 ore
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 25 minute
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 2 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Calendar ortodox 23 iunie 2024. Sărbătoare importantă!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana. Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăci

Donald Trump îi îndeamnă pe creştinii evanghelici să-l voteze: Nu votează atât cât ar trebui

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump i-a îndemnat sâmbătă pe creştinii evanghelici, care sunt cruciali în cursa sa pentru Casa Albă, să voteze pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentându-se drept un cruciat al libertăţii relig

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

26°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°