In Romania traiesc concomitent vreo trei generatii de sacrificiu. Prima este a celor care s-au nascut in perioada interbelica sau in primii ani de comunism. Situatia lor era clara inca din 1990. Oameni care nu vor prinde prosperitatea intr-o tara normala sau, chiar daca o apuca, este prea tarziu sa se mai bucure de ea.
Ce nu stiam in 1990 era ca si urmatoarele generatii vor avea un destin similar. In euforia postrevolutionara, Brucan a fost injurat cu sete cand a profetit ca vom avea nevoie de 20 de ani ca sa invatam democratia. Au trecut doar cativa ani pana ca oracolul din Damaroaia sa fie socotit un optimist. Pe 1 ianuarie, profetia lui Brucan a fost inlocuita de aceea a lui Basescu, anume ca ne vor trebui 15-20 de ani ca sa recuperam decalajele fata de statele mai dezvoltate din Uniune.
Nimeni nu-l injura pe Basescu din cauza asta. Dimpotriva, ar putea fi socotit si el un optimist, daca il comparam cu Tariceanu, care nu a exclus ca procesul sa dureze si o jumatate de secol, in cazul in care clasa politica nu va gestiona bine recuperarea. Terifiantele termene pecetluiesc soarta celei de-a doua generatii de sacrificiu. Cei nascuti in anii '60 si '70, adica cei care acum sunt practic motorul dezvoltarii actuale a tarii. Au avut ghinionul sa prinda o doza consistenta de comunism. Chiar daca nu a fost letala, a fost suficient ca dezvoltarea lor ulterioara sa fie franata, iar unii dintre ei sa nu reuseasca sa se adapteze in Romania postrevolutionara.
Ei sunt cei care, dupa spusele lui Brucan, mai au inca trei ani sa invete democratia si au parcurs toata perioada de tranzitie care, dupa spusele lui Basescu, s-a incheiat la 1 ianuarie. Cei intre 35 si 50 de ani au facut revolutia, au traversat tranzitia, mai au putin si isi insusesc lectia democratiei, iar acum trebuie sa se inhame la caleasca ce alearga dupa limuzinele celor din Vest.
Pana la urm
