Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fed scade Bursele europene

Publicat in Curierul, vineri 5 ianuarie 2007 ·

Bursele europene au inregistrat o scadere ieri, dupa ce Rezerva Federala americana si-a intensificat ingrijorarea potrivit careia economia va scadea, iar inflatia va accelera. BHP Billiton, cea mai mare companie miniera de pe glob, si BP, al doilea mare producator de petrol din Europa, au avut de suferit dupa ce pretul cuprului a atins un record negativ al ultimelor sase luni, iar pretul titeiului a scazut miercuri la minimul ultimelor 20 de luni.

Totodata, actiunile Volkswagen si DaimlerChrysler au intrat pe o panta descendenta dupa ce vanzarile de pe piata auto americana au scazut in decembrie 2006.

"Investitorii nu au fost incantati de faptul ca Fed a subliniat pericolul inflatiei", a declarat Christoph Berger, citat de Bloomberg, care ajuta la managementul a 75 de miliarde de dolari, la Cominvest Asset Management, in Frankfurt.

Indicele Dow Jones Stoxx 600 a pierdut 0,6%, atingand valoarea de 367.66 de puncte la ora 11.17 a.m., in Londra. De asemenea, indicele Stoxx 50 a scazut cu 0,4 procente, iar indicele Euro Stoxx 50, aplicabil celor 13 state din zona euro, s-a depreciat cu 0,7 la suta.

Bursele europene au inregistrat o scadere ieri, dupa ce Rezerva Federala americana si-a intensificat ingrijorarea potrivit careia economia va scadea, iar inflatia va accelera. BHP Billiton, cea mai mare companie miniera de pe glob, si BP, al doilea mare producator de petrol din Europa, au avut de suferit dupa ce pretul cuprului a atins un record negativ al ultimelor sase luni, iar pretul titeiului a scazut miercuri la minimul ultimelor 20 de luni.

Totodata, actiunile Volkswagen si DaimlerChrysler au intrat pe o panta descendenta dupa ce vanzarile de pe piata auto americana au scazut in decembrie 2006.

"Investitorii nu au fost incantati de faptul ca Fed a subliniat pericolul inflatiei", a declarat Christoph Berger, citat de Bloomberg, care aj

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 7 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°