Chiar si la scurt timp dupa mediatizata aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana, parerile romanilor continua sa fie impartite in ceea ce priveste viitorul lor, putini fiind aceia (in afara, evident, de clasa politica) care se declara cu toata siguranta optimisti. Desi oficial "europeni", poporul roman continua sa priveasca cu jind spre batranul continent (care, de altfel, i-a gazduit dintotdeauna, fara sa pretinda pentru aceasta indeplinirea unor conditii) cu acelasi aer de copii renegati, care, desi au fost primiti in sfarsit la masa "celor inalti", nu se pot insa abtine sa nu observe locurile pricajite care le-au fost desemnate "cu generozitate" de catre acestia. Indiferent ca este vorba aici de "realism" sau, dimpotriva, de un mod de a privi lucrurile in mod disproportionat, refuzand sa vada si, prin aceasta, sa profite de sansele pe care prezentul, asa cum este el, nu poate totusi sa nu le ofere, cea mai mare parte a romanilor sunt sceptici.
Prima impresie a strainilor, acum pe deplin schimbata
Interesant este insa modul in care privesc strainii situatia Romaniei in contextul aderarii.
In cele mai multe cazuri, prima impresie despre tara noastra pe care si-au format-o expatii pe care i-am intervievat nu a fost foarte magulitoare. Astfel, odata cu venirea sa in Romania, in 1999, Panos Manolopoulos, Managing Partner la Stanton Chase Romania, recunoaste ca romanii i s-au parut niste oameni inchisi, nu indeajuns de creativi. Avea imaginea unui popor blazat, profund marcat de teama de a-si asuma responsabilitati si de a incerca lucruri noi, un popor care se ascundea cu incapatanare in spatele unor expresii ca "nu stiu", "nu inteleg" si, culmea resemnarii invinsului, "asta este". In doar cateva luni petrecute aici insa, aceasta parere s-a schimbat cat se poate de radical, omul de afaceri grec intelegand ca nu este vorba de o lipsa d