Este un binecunoscut prezentator de jazz, realizator de emisiuni la radio si televiziune, compozitor de teme de jazz. Muzicologul Florian Lungu, zis si "Mosu", implineste astazi 64 de ani.
"Jazz-ul a fost si va ramane viata mea" "Intrarea Romaniei in UE imi da un plus de speranta ca intr-un fel sau altul ne integram in civilizatie, ne apropiem de lumea adevarata si de mileniul III. Ziua de nastere nu inseamna nimic in sine. Este un prilej sa ma bucur cu prietenii ca am mai bifat un an si ca sunt sanatos. Ma bucur ca intru intr-un an in care sper sa fac mai mult pentru jazz, deoarece jazz-ul a fost si va ramane viata mea. In 2006 s-au intamplat niste lucruri ce mi-au dat imbold sa merg mai departe. Timisoara a fost pentru mine marea surpriza a anului acesta. Pe langa faptul ca un om de bine si un mare entuziast care este Marius Jura a reusit sa duca la bun sfarsit editia a zecea a Festivalului de la Garana - un festival de jazz pe varful unui munte, la 1.000 de metri inaltime, cu cateva mii de spectatori - a facut mari eforturi si in zilele de 1, 2 si 3 decembrie si a mai facut un festival la Timisoara, fiindca el este timisorean. Festivalul s-a numit Timisoara 2006 si a avut loc intr-un cadru foarte select, la Teatrul National din Timisoara, si cu participari romanesti si internationale de elita.
Am cunoscut jazz-ul mai de aproape, cand eram in Conservator, la sectia compozitie. Aveam un coleg si un prieten bun, un profesor de-al meu. Eram si oameni de muzica, si oameni de arta plastica, oameni de literatura. Ne strangeam la el acasa si faceam auditii. Cu aceasta ocazie, eu care am fost scolit pentru muzica clasica, am inceput sa intuiesc ca exista, pe de o parte, o seriozitate si un profesionalism care tin de muzica clasica si, pe de alta parte, exista o libertate de exprimare ce duce cu gandul la un gen mult mai accesibil pentru publicul larg. Cam atunc