Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu muraturile in UE

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 ianuarie 2007 ·

Saptamâna trecuta demontam aici euro-mitul care spune ca UE va interzice taierea porcilor in bataturile taranilor. Spuneam ca incetarea acestui obicei nu este posibila câta vreme românii de la sate considera ca asta face parte din stilul lor de viata. Si concluzionam ca acest obicei se va rari tot mai mult nu ca urmare a interventiei Uniunii, ci pentru ca economia de consum schimba stilul traditional de viata. De fapt, România este prinsa acum intr-o inclestare istorica intre acest stil de viata, care presupune productia in gospodarie a unei parti din alimente, si economia de consum care incepe sa puna la dispozitie chiar produsele traditionale. Treptat, noile generatii vor considera ca e mai convenabil sa cumpere cârnati, caltabos, sorici si celelalte decât sa le faca ei. Am fost asta-vara in America si am ajuns si in Dakota de Sud, in inima Americii, unde traieste un procent important de amerindieni. Am ajuns la un fel de magazin cu produse traditionale. Acolo, printre margele din iarba, piei de bizon tabacite si alte asemenea, am gasit si sapun facut in casa. Semana izbitor cu sapunul facut de bunica când eram eu mic. A fost tare ciudat sa gasesc tocmai in Dakota o amintire din copilarie. Pentru ca bunica nu mai face de ani buni sapun in casa. Acum se gaseste mai ieftin si incomparabil mai bun la cele câteva buticuri din sat. Bunica a fost ultima generatie din neamul meu care a stiut sa faca sapun, o data cu ea se va pierde aceasta practica. Asa cum o data cu tatal meu se va pierde in familie si obiceiul de a-ti creste porcul singur si a-l taia de Craciun. Economia de consum inlocuieste treptat obiceiurile. In fiecare toamna, ma uit pe la cunostinte si vecini sa vad cine mai pune muraturi. Cu fiecare an, sunt tot mai putini. Si nu din cauza ca românul nu mai manânca muraturi pentru ca s-a americanizat si a trecut pe hotdog cu suc de rosii. Sau pentru ca a venit Un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, după afirmaţiile Serviciului rus de Informaţii Externe: Primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat / Un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român

News.ro acum o ora
Candidatul independent în alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă, marţi, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat”, ceea ce este

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum 51 minute
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum o ora
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum 52 minute
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 28 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°