Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mike Tyson ajunge iar după gratii

Publicat in Adevarul, vineri 5 ianuarie 2007 ·

Vedeta americană a fost inculpată ieri pentru posesie de droguri şi conducere în starede ebrietate în statul Arizona şi riscă până la şapte ani de închisoare pentru posesie de droguri şi conducere în stare de ebrietate, a anunţat un procuror din Arizona, care va cere pedeapsa cu închi-soarea împotriva ameri-canului de 40 de ani.

"Iron Mike" a fost arestat la sfârşitul anului trecut, la ieşirea dintr-un club de noapte din Scottsdale, în apropiere de Phoenix, ancheta poliţiei stabilind că el a luat un cocktail de medicamente şi canabis. În prezent, Tyson este eliberat pe cauţiune, dar nu are şanse reale să scape de închisoare. "Cred că este nevoie de închisoare pentru a-l ajuta pe acest individ să scape de dependenţa de cocaină, pe care chiar el a recunoscut-o şi pentru a proteja publicul. Dacă este să mă întrebaţi pe mine, vă pot spune că el şi-a irosit a doua şansă în viaţă", a declarat procurorul Andrew Thomas, cu privire la cazul fostului pugilist, care are toate şansele să primească o pedeapsă de până la şapte ani şi jumătate. În cazul lui Mike ar fi o nouă revenire după gratii, după ce în 1992 a executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, după ce a violat-o pe Miss Rhode Island, Desiree Washington, iar în 1999 a fost închis după brutalizarea a două persoane, pe care le-a luat la bătaie după un accident rutier în care a fost implicat direct.

Datorii de zeci de milioane de dolari

În cele din urmă, revenirea după gratii a "Băiatului rău din Brooklyn" nu este chiar aşa de rea, având în vedere datoriile care nu-i dau pace în ultimii ani. Deşi a câştigat peste 100 milioane de dolari din box, viaţa dezordonată, femeile şi drogurile l-au adus pe Mike în ipostaza de a se trezi cu o "gaură" de peste 30 milioane de dolari. Pentru a scăpa de datorii, el a încercat o revenire anul trecut în care ar fi primit o bursă consistentă de câteva milioane bune în ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 29 minute
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum o ora
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum o ora
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 6 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 5 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 6 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°