Oamenii nici n-au observat când s-a ridicat stâlpul acela inalt, chiar in mijlocul târgului; s-au trezit cu el deodata si s-au mirat mult. Dar si mai mult s-au mirat când au vazut ca in vârful stâlpului sta un om. La inceput l-au privit cu suspiciune, considerându-l cel putin ciudat. Dar când au vazut ca ramâne pe stâlp si pe ploaie, si pe arsita, au inceput sa-l aprecieze. Intrase in peisajul târgului; se obisnuisera cu el. Dar intr-o zi cineva a observat ca nu mai este in vârful stâlpului nimeni. Simion plecase; când si unde, nimeni nu stia. Mai târziu au aflat ca plecase in cartea de aur a sfintilor ceresti. M-am intrebat de multe ori care a fost simbolistica gestului lui Simion de a sta in vârful stâlpului. Dorea sa fie mai aproape de Dumnezeu? Dar de Dumnezeu te apropii prin credinta si rugaciuni. Dorea sa fie deasupra nimicniciei si mizeriilor omenesti? Dar oamenii trebuie ajutati si nu parasiti. Dar nu sta in puterea mea sa judec. Terestrii nostri sfinti autohtoni contemporani au luat si ei modelul Sfântului Simion Stâlpnicul. Dar in cazul lor, explicatia este clara: vor sa arate (sau sa-si arate) ca sunt deasupra noastra. Ei au perfectionat modelul, cocotând in vârful stâlpului o vila sau un mic palat. Nu au deloc rau de inaltime. Lucrul acesta se explica la unii prin faptul ca nu de multa vreme au coborât din copaci, iar la altii prin aceea ca apartin acelui tip rezistent pe care-l cunoastem si dinainte si care se caracterizeaza prin ceafa groasa, frunte-ngusta, abdomen proeminent, mâini scurte, care totusi ajung pâna la buzunar. Pentru a diferentia diversii stâlpi, se folosesc diverse procedee. Pe unii stâlpi citim inscriptia NUP. Pe altele, „matusa“, „socrii“ etc. Stâlpul acela vopsit in rosu apartine unui sfânt sarac si cinstit. Unii stâlpi sunt incercuiti cu un gardut, ca sa nu se vada pe ce se sprijina; pe multe porti putem citi cunoscuta inscriptie „at