Ma, acum dupa ce am ajuns in Europa, am despachetat si am iesit pe hol sa fumam o tigara, am si eu o intrebare: mai stam mult? Nu de alta, dar eu deja m-am plictisit si vreau acasa. Serios, mie nu-mi place in UE. Pai, una am vorbit inainte de plecare si alta fumam acum, dupa ce am batut atita amar de drum. Apropo de drum: recunosc ca unul dintre motivele pentru care am vrut sa ajung in UE a fost sa vad si eu cum naiba arata o autostrada. Vazusem la stiri, nu zic nu, dar sa nu uitam ca nu o data noi, poporul, am fost mintiti cu televizorul, indiferent ca acesta era Goldstar, Orion sau plasma Samsung. E, iata ca am ajuns sa-mi vad si eu visul cu ochii - cum tot spun crainicii de stiri. Si vreau sa va spun ca nu-i mare smecherie sa mergi pe o autostrada cu patru benzi. Da, este mai lata, de exemplu, decit drumul de la Braila la Insuratei, da' cam atit. Dar la lungime, ca sa zic asa, nu o bate pe a noastra, bai! Pe masuratelea, fara misto! Nu mai zic ca daca te mergi pe o autostrada de la ei, nu simti acel farmec al plimbarii. Special am baut doua beri in mai putin de juma' de ora, ca sa ma apuce treaba aia mica. Bineinteles, eu eram obisnuit sa opresc masina si sa ma pierd in porumb sau dupa vreun copac viguros. Aiurea, la ei nu vezi copaci, iar despre porumb nici nu poate fi vorba. Cred ca nici nu stiu ce-i ala porumb. Daca vrei sa-ti desarti vezica, trebuie sa o faci la veceurile alea ecologice. Deci eu stiu ca veceul se afla in casa, nicidecum pe marginea strazii sau in fundul curtii, asa cum ne acuza ue-istii ca se intimpla la noi la/in tara.
Bun, cu autostrazile v-am lamurit. Sa mai distrug un mit din UE? Ok! Fratilor, deci nu-i adevarat ca in Europa se traieste bine. Si la ei sint circiumile pline, ceea ce inseamna ca lumea are probleme. Stiu, acum o sa-mi spunetai ca ei beau de bucurie. Aiurea! Ce bucurie e aia cind stii ca nu ai voie sa fumezi la serv