Legea cultelor e dur contestata de reprezentantii societatii civile, ca o inadmisibila incalcare a libertatii de exprimare. Unele culte o acuza de discriminare fata de comunitati religioase cu straveche istorie. Reactii negative si pe plan extern. Legiuitorii s-au pripit, iar presedintele a promulgat o lege netrecuta prin sita deasa a ratiunii. Sigur, religiile recunoscute de stat se cuvine a fi protejate. Dar inclusiv Codul penal le apara de vandalisme, de manifestari extremiste violente. Actuala lege insa pare a nu fi fost gandita pentru a ocroti religiile - credinta in Biserica in sine, ca institutie, e definitorie pentru poporul roman -, ci croita ca scut pentru inaltii ierarhi. Ale caror idei si fapte ar trebui dogmatic acceptate. Crezute, iar nu cercetate. Ce altceva se ascunde sub prevederea insidioasa si elastica de a se “interzice ofensa publica adusa simbolurilor religioase”? Cine si cum stabileste si dimensioneaza ofensa? Un citat din celebra “Biblia hazlie”, a lui Leo Taxil, e ofensa? Observatia ca vreo trei arhiepiscopi au devenit agenti electorali si si-au transformat patrafirul, in urma unor generoase danii, in stindard politic sa fie ofensa? Constatarea ca buzunarele sutanelor unor preoti sunt mai incapatoare decat cele ale fustelor florareselor intra in categoria ofensei? Parerea ca lingurita de impartasanie, plimbata prin zeci de guri, poate transmite boli grave e, de asemenea, ofensa? Operele de arta, spectacolele vor fi avizate de preoti? Se invoca faptul ca legea nu prevede sanctiuni pentru ofensa. Eroare. Ce impiedica CNA, de pilda, sa rada un post tv vinovat? Traian Basescu a promulgat o lege medievala. Curtea Constitutionala, sesizata, poate reactiona. Dar o va face?