Am incheiat 2006 intr-un clinci prelungit cu diplomatia rusa. Nu va fi ultimul. Tema e mult mai importanta decit credem acum.

La ce preturi vom minca in UE? - intreaba ziarele si, astfel, 2007 porneste invesmintat intr-o falsa problema. Vom minca la preturile cunoscute. Porcii vor fi martirizati, mai departe, prin tehnici de executie locale. Spre deosebire de cutitul de Craciun, Directivele Europene n-au tais. Aici, traditia e buna si incasabila.

Cine se teme de scumpete va trebui sa astepte pina la euro 10 ani, poate mai mult. Admiterea in zona Euro depinde de doua lucruri: o economie apta de competitie - ceva cu totul diferit de caracterul „functional“ care denota capacitatea de supravietuire, nu forta economiei - si un sistem bancar epurat de bancorexism.

Aceste doua probleme dicteaza temele de disputa reale in viitorul imediat. Si nimic nu e mai nepotrivit in aceasta discutie decit ghicitul in pretul piinii.

In ciuda aparentei lor contabile, sistemele economic si bancar sint, de 17 ani, exemple clasice de subordonare politica. Cu alte cuvinte, problema de fond a economiei, a circulatiei financiare si a vietii materiale personale e totuna cu forma de control al capitalului. Conteaza cine si cit isi adjudeca.

Iar din acest punct de vedere, economia si finantele Romaniei sint surori de chirie si suferinta ale Justitiei, adica depind complet de raporturile de putere in stat si de capacitatea acestuia de a fixa reguli si limite. Problemele europene ale Romaniei sint, astfel, foarte locale si deloc noi.

Chestiunea de baza a ultimilor 17 ani si a viitorului romanesc previzibil are un continut ultim intern.

Ea poate fi rezumata sec in formula: va deveni Romania un stat autosuficient sau va aluneca spre modelul neofeudal rusesc? Si mai departe: va reusi statul sa impuna un regulament credibi