Consilierii din Turda si din Campia Turzii nu se arata prea interesati de prevederile legii conform careia ar trebui sa-si depuna noi declaratii de avere, la finele anului, in care sa mentioneze „realizarile” din ultimul an de mandat. Ziarul OBIECTIV a facut o scurta verificare in acest sens si a ajuns la concluzia ca alesilor nu le pasa de obligatia de a-si face publice averile.
"Eu i-am atentionat in repetate randuri. Nu s-au depus noi declaratii de avere. Sunt tot alea vechi, care sunt publicate si pe internet”, ne-a declarat secretarul municipiului Campia Turzii, Mircea Gligan.
Situatia e oarecum asemanatoate si la Turda, unde doar un singur consilier local si-a depus noua declaratie de avere, iar alti doi-trei au solicitat formulare pentru a-si completa datele in zilele care urmeaza. „Doar consilierul Aurel Bolog a depus declaratie de avere cu date noi. Alti doi sau trei consilieri au solicitat formulare, pentru a le completa.
Teoretic, trebuie depuse pana la sfarsitul lunii, iar eu trebuie sa le trimit la Prefectura”, a declarat secretarul municipiului Turda, Paula Popa.
Declaratiile de avere, lipsite de interes
In mod normal, alesii locali sunt obligati sa-si depuna declaratia de avere la finele fiecarui an, iar acestea trebuie sa fie publice, tocmai pentru a se putea verifica veridicitatea datelor. La Turda si Campia Turzii, desi de-a lungul anilor presa de investigatie a semnalat mai multe nereguli, nici un consilier care a dat declaratii inexacte sau neconforme cu realitatea nu a patit nimic.
Probabil, din acest motiv acum au ajuns sa trateze cu superficialitate aceasta obligatie. Ziarul OBIECTIV solicita organelor competente sa declanseze procedura de rigoare in cazul in care consilierii nu se vor conforma si nu-si vor f