Cu mult timp inainte sa intram in UE am inceput sa ne plingem de salarii. Costurile utilitatilor, serviciilor si ale diverselor produse se aliniau deja la niveluri occidentale, dar puterea de cumparare a oamenilor a stagnat, in cel mai bun caz, atunci cind nu a crescut cu viteza melcului. Astazi, la citeva zile de la marea intrare, Romania inca nu are o grila a salariilor. Ma refer la stufosul sector bugetar, si nu la sectorul privat, unde angajatorii isi pot face propria politica salariala. Criteriile actuale dupa care se evalueaza si se rasplateste valoarea muncii in sectorul de stat se refera doar la cei marunti - micii functionari, medici si profesori. La virful ierarhiei, standardele pe baza carora se trec lefurile in contractele de munca nu mai au nici o noima. Asa se face ca presedintele tarii are - conform propriei declaratii de venituri - un salariu cam cit cel al prefectului unui judet ca Braila. Dar cei doi pot fi depasiti cu usurinta de un judecator sau un procuror cu ceva vechime. Si parlamentarii pot atinge venituri la fel de consistente daca isi adauga in palmaresul mandatului mai multe functii - si nu ma refer la o eventuala a doua slujba pe care alesul sa o ocupe in timp ce chiuleste de la sedintele legislativului.

Altii gasesc solutii ingenioase - si perfect legale - sa-si rotunjeasca veniturile. Bunaoara, angajatii din domeniul justitiei tot descopera de citiva ani ca nu li se platesc anumite drepturi stipulate de lege. A fost o simpla joaca de copii ca problemele sa se reglementeze in instanta, adica taman in propria ograda, iar reclamantii sa incaseze o caruta de bani. Pentru politisti, insa, acelasi tip de problema nu a avut rezultatul scontat. Iar in ceea ce-i priveste pe profesori, cu chiu cu vai si-au scos paralele de naveta - si nici pe acelea nu le-au obtinut integral in unele cazuri. De unde se vede ca democratia nu-i aceeasi pe