Cand spui P.N.A., perioada 2002 - 2004, involuntar, gandul iti zboara spre baletul pe care sefii acestei structuri il faceau semestrial, in fata poporului, cu unul si acelasi Fanel Pavalache in rol de partener-inamic, de mare si unic corupt al natiei. Un Fanel condus spre boxa si mai apoi spre penitenciar pe poante - sau printre poantele societatii civile, nesesizand sau ignorand penibilul situatiei. Pentru divertisment, la cate un bilant, unui nas de tren sau unui sef de post din cine stie ce comuna uitata de lume le revenea onoarea de a fi scosi in public, dar la o polca eventual, pentru ca asistenta sa nu apuce sa se dumireasca si sa-si puna intrebari despre ce cauta un corupt de 50.000 de lei la bratul ditamai procurorului anticoruptie.
P.N.A.-ul, prezentat de fosta putere ca varf de lance in marea cruciada nationala anticoruptie - culmea, in anii in care coruptia inflorise in culori trandafirii - si despre care unii afirmau ca singurul motiv pentru care a fost creat l-a reprezentat musamalizarea adevarului privind transferul averii Romaniei de la stat spre nomenclaturistii inceputului anilor ‘90, nu este singura institutie infiintata pentru a se juca de-a anticoruptia. Sau pentru a privi cu apatia unui copil razgaiat la coruptia adevarata pe care o comiteau unii sau o tolerau si incurajau altii. Epoca P.N.A.-ului de catifea a apus. Institutia a fost reorganizata pentru a putea ancheta si senatori si deputati, dar si pentru a se ocupa doar de cazurile de mare coruptie. Iar, dupa numarul si varietatea politica a dosarelor intocmite, pare sa fi intrat pe drumul drept. Spunem pare, pentru ca nu se stie inca exact cate dintre dosarele instrumentate de D.N.A. au beneficiat de rechizitorii indestructibile. Dar, un lucru e cert, apetenta anticoruptie nu a fost doar apanajul P.N.A.-ului din epoca trandafirie.
Recent, redactorii TIMPOLIS au descoperit - printre
