Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşele româneşti se împrumută cu sute de milioane de euro

Publicat in Adevarul, luni 8 ianuarie 2007 ·

Fondurile astfel obţinute cresc capacitatea autorităţilor locale de cofinanţare a proiectelor europene Anul trecut, oraşele din România au contractat împrumuturi interne de peste 340 milioane de euro. În plus, aproape un miliard de euro reprezintă credite externe contractate numai în ultimii ani de unităţile administrative teritoriale. Este de aşteptat ca, în 2007, apetitul autorităţilor locale pentru credite să crească. Acest fapt va conduce la creşterea capacităţii de cofinanţare a proiectelor realizate pe bani europeni. Deşi au demarat timid, cu mici emisiuni de obligaţiuni pe piaţa internă, oraşele au ajuns să se împrumute de sute de milioane de euro. Conform datelor Ministerului Finanţelor, în 2006 oraşele au împrumutat de pe piaţa internă 1,07 miliarde de lei, 38 milioane de euro şi 200.000 de dolari. În total, circa 340 milioane de euro. Pentru că nu le ajung împrumuturile realizate în nume propriu, oraşele au mai garantat pentru împrumuturi de 2,2 milioane de lei contractate de operatori economici şi servicii din subordinea acestora. În general, aceste garanţii privesc împrumuturi contractate de companii furnizoare de utilităţi. Cu un an înainte, în 2005, Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale aproba contractarea directă a unor împrumuturi interne în lei în valoare de 1,6 miliarde de lei. Împrumuturi externe de aproape un miliard de euro Creditele externe, de aproape un miliard de euro, sunt de trei ori mai multe decât banii împrumuturilor de pe piaţa internă. Judeţele, oraşele şi comunele au împrumuturi externe în valoare de 711 milioane de euro, marea majoritate contractate în 2005 şi 2006. Statul s-a pus garant pentru alte 86 milioane de euro împrumutate de oraşe. Iar acestea au garantat, la rândul lor, pentru împrumuturi externe în valoare de 150 milioane de euro, realizate de agenţii economici din subordine. Capacitatea de îndatorare, majorată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Lovitură pentru Chișinău. Gigantul rus Gazprom va suspenda exporturile de la 1 ianuarie

Ziare.com acum 8 minute
Compania rusească de energie Gazprom a transmis sâmbătă, 28 decembrie, că va suspenda exporturile către Republica Moldova începând cu dimineața zilei de 1 ianuarie 2025, din cauza datoriilor neplătite ale țării. Firma subliniază că își rezervă drept

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum o ora
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°