Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încrederea în justiţie s-a prăbuşit cu opt procente în şase luni

Publicat in Adevarul, marți 9 ianuarie 2007 ·

Lipsa oricărui rezultat în marile dosare de corupţie a spulberat speranţa că există cu adevărat voinţă pentru combaterea flagelului două dintre concluziile celui mai recent sondaj de opinie, realizat în toate statele UE prezentat, ieri, la Bucureşti. Studiul arată că 48 la sută din români sunt mulţumiţi de traiul pe care-l au, cifră foarte mică în comparaţie cu media de 72 la sută de mulţumiţi din ţările care au aderat în 2004 la UE. La polul opus se află Suedia, o ţară în care 98 la sută se declară mulţumiţi de felul în care trăiesc.

Încrederea în justiţie a scăzut de la 34 de procente la 26, doar în şase luni. "Românii au aflat mai multe despre justiţie, despre combaterea corupţiei, a existat şi raportul Comisiei Europene care atrăgea atenţia că ţara mai are probleme la capitolul justiţie şi luptă împotriva corupţiei", a explicat însărcinatul cu afaceri din cadrul Reprezentanţei CE la Bucureşti, Giorgio Ficcarelli. Sociologul Dumitru Sandu, coordonatorul sondajului pentru România, afirmă că, pe măsură ce informarea creşte în rândul populaţiei, cresc şi aşteptările şi exigenţa. "Totodată, faptul că au existat promisiuni de soluţionare a corupţiei, au fost începute anchete în astfel de cazuri, care însă nu au dat încă rezultate concrete (condamnări n.r), a creat percepţia că nu s-a făcut nimic", adaugă sociologul. Românii au devenit mai critici şi pentru că au călătorit şi lucrat prin Europa şi au văzut cum funcţionează acolo instituţiile, mai spune Sandu.

Sărăcia nu împiedică optimismul

Vestea bună care reiese din sondaj este, potrivit lui Dumitru Sandu, că spre deosebire de bulgari, care sunt săraci şi pesimişti, pe români sărăcia nu-i împiedică să rămână optimişti. Optimismul individual este mai ridicat în România decât în UE, 40 la sută, comparativ cu 31 de procente înregistrate în noile state UE şi 35 la sută în vechea Europă. "Bulgaria este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 53 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum o ora
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 4 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°