Grupul politic radical va funcţiona în Parlamentul European din 15 ianuarie cel puţin 19 membri din cinci ţări diferite, condiţii ce nu puteau fi îndeplinite în absenţa noilor membre. Asocierea va face posibilă obţinerea de locuri în conducerile comisiilor parlamentare şi a unor alocaţii de 50.000 de euro per parlamentar. Primul cadou al României pentru UE: un grup parlamentar de neofascişti şi negaţionişti ai Holocaustului", titrează "The Guardian", în timp ce site-ul britanic www.anorak.co.uk, scrie că rogarii (românii şi bulgarii) "sunt printre noi" şi au adus "fascismul internaţional".
Principalii membri ai grupului ultranaţionalist
*Bruno Gollnisch, care şi-a pierdut dreptul de a preda în universităţile din Franţa şi aşteaptă un verdict al justiţiei, fiind acuzat că pune la îndoială exterminarea în masă a evreilor europeni, reprezintă partidul condus de francezul Jean Marie Le Pen. El este cunoscut pentru declaraţiile xenofobe şi pentru atitudinea faţă de Holocaust, pe care îl consideră "un detaliu" al istoriei
* Andreas Moelzer, a cărui ideologie, potrivit unei Curţi din Viena, este similară cu cea a "socialismului naţionalist" a lui Hitler, reprezintă Alianţa pentru Viitorul Austriei * Philip Claeys, reprezentantul partidului belgian Vlaams Belang, care militează pentru dezintegrarea Belgiei şi independenţa flamanzilor
* Alessandra Mussolini, nepoata liderului fascist Benito Mussolini, reprezentanta Alianţei Naţionale din Italia
* Bulgarul Dimitar Stoyanov, care se laudă că ţara sa are "cei mai simpatici" ţigani şi că ştie de unde să cumpere ţigănci de 12 ani cu până la 5.000 de euro", potrivit "The Guardian". El este membru Ataka, partid condus de Volen Siderov, care militează pentru retragerea Bulgariei din NATO şi interzicerea partidelor minorităţilor naţionale. Ataka deţine 21 de locuri în parlamentul bulgar (din 240), iar r